Микрокредитование
Microinvest
Adresa Chișinău, Renaşterii Naţionale 12, et. 2 Tel/Fax
— телефон 022 801-701
— факс 022 250-025
Site e-mail

Microinvest, partenerul sigur în afaceri

Corina și Gheorghe Vicol, zilnic, se trezesc dimineața la cinci și se culcă după miezul nopţii. Ei nu-și pot aminti când ultima dată au avut o zi liberă, abia de găsesc momente de răgaz pentru a-și trage sufletul. Așa se întâmplă când afacerea pe care ai pornit-o încă nu este pusă bine pe picioare, în minte roiesc mii de idei, iar finanțele nu reușesc să le țină pasul. Cuplul a găsit o soluție apelând la ajutorul unei companii credibile, cu ani buni de experiență în spate. Pentru Microinvest, istoria celor doi soți este una dintre sute și chiar mii. Timp de 15 ani, compania a sprijinit multe idei îndrăznețe și proiecte inovatoare și întotdeauna clienții au fost ajutați în alegerea celei mai potrivite soluții. Aici știu bine: dacă o afacere este la timp susținută și clientul simte că are alături un partener de încredere, atunci orice obstacol poate fi depășit, iar scopul de a cuceri noi înălțimi va fi atins. Și va urma o nouă înălțime care va trebui cucerită… Este o cerere a pieței. Prin urmare, provocarea a fost acceptată…

"Am început cu producția hranei pentru prepelițe și găini" – povestește Gheorghe, - "dar prețurile erau în scădere și nu se mai merita… atunci am hotărât că vom începe să creștem pasări. Am deschis o fermă. Nu căutam căi ușoare: hrană doar naturală și nu altfel."

Odată cu creșterea puilor, creșteau și grijile - carnea trebuia vândută! Au decis să deschidă în capitală un magazin specializat cu cele mai proaspete produse pe tejghea. Totodată a apărut ideea de a intra pe piața on-line, oferind clienților livrare la domiciliu. Așa a apărut site-ul www.cocorigo.md. În afară de carnea de prepeliță și de găină, aici pot fi comandate carnea de porc, de miel, carnea de vită și ouă.

Situația cu magazinul a fost mai complicată. În primul rând, timp de două luni, soții Vicol nu puteau găsi o încăpere potrivită și doi - nu aveau bani pentru deschiderea acestuia. În schimb erau credite care trebuiau plătite. Să ia un nou credit cuplul nu vroia. Au găsit însă o începere pentru magazin, pe care au căutat-o atâta timp, așa că nu au putut să rateze această șansă. Au bătut pragurile mai multor bănci și organizații de creditare, acolo însă ei erau oaspeți nedoriți: clientul în dezvoltare, dar împovărat de credite, nu e cea mai bună opțiune. În plus, condițiile propuse erau, puțin a spune … nepotrivite: în primul rând trebuia de irosit o groază de timp pentru a aduna documente, certificate, dar și pentru discuții interminabile. Și atunci o rudă i-a sfătuit să se adreseze la Microinvest.

Microinvest are 12 reprezentanțe în 10 orașe, soții Vicol au ales-o pe cea mai apropiată - la Chișinău, în sectorul Botanica.

"Ne-a întâmpinat Anișoara, o fată foarte binevoitoare",  își amintește Corina. "Ne-am așezat, am vorbit, a fost atentă la cele mai mici detalii, iar pe urmă a venit la noi”.

Experții în creditare de la Microinvest sunt oameni neobișnuiți, sunt însuflețiți de tot ce le captează atenția, iar ideile bune ale clienţilor îi entuziasmează din prima. Lor le e puțin să audă, ei vor imediat să și vadă. Acești oameni nu vor face mecanic un debit – credit pentru a justifica un refuz imediat. Realizând că situația este riscantă – îndată vor pune în discuție acest subiect. Ei au suficientă experiență pentru a arăta clientului cea mai potrivită cale spre succes. Este filozofia companiei, care categoric refuză să facă parte din tabăra celor despre care se spune "toate sunt la fel".

"Clienții se dezvoltă, creștem și noi", spune Dumitru Svinarenco, directorul executiv al Microinvest, explicând abordarea nestandartă în procesul creditării. Dezvoltarea companiei și lucrul cu personalul este sfera sa de responsabilitate. "Noi oferim clientului posibilitatea de a uita pentru o clipă că trebuie să obțină banii și să se concentreze pe afacere. Experții noștri în creditare, spre deosebire de omul de afaceri implicat în rutină, pot examina situația în care acesta s-a pomenit, cu alți ochi. Noi nu acordăm consultanță, nu este profilul nostru, dar putem și trebuie să dăm un sfat pentru alegerea corectă și anunțăm imediat clientul dacă vedem că nu va putea face față împrumutului solicitat. Acest lucru este important."

Din momentul în care soții Vicol au pășit pragul oficiului Microinvest de la Botanica și până la obținerea unui răspuns pozitiv, a trecut doar o zi și jumătate.

"Asta inspiră încredere", spune zâmbind Gheorghe. "Totul a fost foarte rapid: o discuție cu Anișoara, apoi vizita ei la noi, câteva discuții telefonice și iată că ne-au spus că putem să venim să semnăm contractul. Dar cel mai important – au fost fixate în mod clar toate condițiile: noi știm exact cât trebuie să plătim în fiecare lună, fără capcane și surprize neplăcute".

"Pentru a simplifica situația cu acest împrumut, Anișoara ne-a propus să transferăm la Microinvest creditul luat anterior pentru mașină. Acum noi datorăm unei singure companii, iar acest lucru a simplificat foarte mult sarcina", - povestește Corina. "Desigur, chiar și un singur credit este o povară și nu a fost ușor să ne decidem. Pe de altă parte, datorită Microinvest, am câștigat timp."

Soții Vicol au apreciat această încredere în afacerea lor și în capacitatea lor de a o pune pe picioare. Mai mult ca atât, Corina și Gheorghe nu numai că au obținut suma de bani necesară, pentru ei a  fost aprobată o limită de credit, care depășea necesitățile lor la momentul deschiderii magazinului. Deocamdată, ei au cheltuit exact atât cât a fost nevoie pentru acest proiect, însă, dacă vor apărea noi idei de afaceri, ei pot folosi fără dificultăți suma rămasă. Și ideile nu au întârziat să apară: există o cerere de produse culinare și soții Vicol, după prima experiență cu Microinvest, sunt gata să meargă mai departe.

"Desigur, în mod ideal, ar fi bine să te bazezi doar pe propriile forțe, dar din păcate acest lucru nu se întâmplă" – spune Gheorghe. "Unde-i unul nu-i putere și este foarte important, în momentul potrivit, să fie cineva alături care să-ți întindă o mână de ajutor. Am o idee - trebuie să cumpărăm o nouă fermă. Pentru ca păsarea să crească în condiții bune, are nevoie de spațiu și aer. Sper că Microinvest mă va susține din nou."

"Este atât de important când există cineva pe care să se te poți baza, - spune Corina. "Speram mult că va fi susținut și acest proiect al nostru. Vom crește, cu un partener ca Microinvest ne va reuși. Un împrumut acordat la timpul potrivit mult înseamnă, acum noi suntem siguri de propriile puteri și avem toată încrederea în cei care au crezut în noi când ne-au acordat împrumutul."
 

Microinvest
Adresa Chișinău, Renaşterii Naţionale 12, et. 2 Tel/Fax
— телефон 022 801-701
— факс 022 250-025
Site e-mail

ştiri "Microinvest"