Cum decurge ancheta în cazul fostului acţionar al Victoriabank, Galina Proidisvet?
Vitalie Nagacevschi
Jurist
Cunosct din spusele doamnei Galina Proidisvet despre problema pe care a avut-o cu fraţii Victor şi Viorel Ţopa, care după spusele ei au deposedat-o de acţiunile pe care le-a deţinut până în anul 2007 în Victoriabank. Presiunile asupra ei au fost făcute de unul dintre fraţii Ţopa într-un comisariat de miliţie din Moscova, pentru ca acolo s-a stabilit cu traiul de mai mulţi ani. Acolo s-au purtat aşa zisele “negocieri“ pe marginea cedării acţiunilor.
"Negocierile" au început prin faptul că doamna Proidisvet a fost urcată de pe drum într-o maşină şi dusă la comisariat, unde a fost ameninţată că dacă nu va renunţa la acţiunile din banca menţionată, atunci ea şi familia ei vor avea de pătimit.
Să ştiţi că nu sunt vorbe goale şi eu m-am convins de acest lucru, toate mărturiile Galinei Proidisvet cu privire la deposedarea sa de acţiuni, precum şi depozitiile mai multor martori oculari ai acestui conflict au fost transformate in declaratii autentificate notarial in anul 2008 si care acum isi asteapta ora. Probabil, acestea vor fi parte a unui dosar care ar trebuie sa fie intentat de catre organele de drept de la noi.
Maria Vieru
Purtător de cuvânt al Procuraturii Generale
Pe cazul dat a fost pornită o urmărire penală pe fapt de şantaj. Această urmărire este rezultat al unei petiţii depuse, in luna iunie curent, de către cetăţeanca Galina Proidisvet, impreună cu alti trei acţionari ai bancii Victoriabank: Valentina Gujgan, Alexandru Tkaci si Mihail Arteomenco, care sustine ca Victor Topa si Vladimir Morari iar fi deposedat abuziv de actiunile detinute la Victoriabank in valoare de peste 9 milioane de euro.
Deja a fost audiat Victor Topa, care figureaza in acest dosar ca banuit, materiale urmand sa fie anexate la dosar. Nu pot să fac publice alte detalii ale cazului pe motiv că sunt secret de anchetă. Cert este că se lucrează la dosarul dat, iar odată ce informaţia va putea fi făcută publică, aceasta va fi prezentată întregii societăţi pe motivă că cazul dat a devenit unul de rezonanţă.
Angela Starinschi
Purtător de cuvânt al CCCEC
În perioada anilor 2007-2008 la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a fost instrumentat un dosar penal intentat pe numele Galinei Proidisvet. Acest dosar a fost clasat de către procurori în urma unui proces de împăcare. Partea acuzatoare şi-a retras atunci cererea înaintată. Actualmente, Centrul Anticorupţie nu instrumentează nici o cauză penală, care ar avea vreo legătură directă sau tangenţială cu persoana Galina Proidisvet.
Odata cu alegerea presedintelui CSJ credeti ca se termina perioada interimatelor?
Experţi:
Ion Paduraru
Fost ministru al Justitiei
Ghenadie Vaculovschi
Jurist
Vitalie Catana
Jurist constituționalist
A incalcat premierul legea cand a restrictionat accesul deputatilor in Guvern?
Experţi:
Gheorghe Amihalachioaie
Presedintele Uniunii Avocaților din Moldova
Radu Busila
Jurist
Vitalie Nagacevschi
Jurist
Ce credeti despre studiul care catalogheaza drept prostituata 7 femei din 10 in RM?
Experţi:
Valentina Bodrug-Lungu
Preşedinta Gender-Centru
Ghenadie Mocanu
Expert IDIS Viitorul
Galina Balmos
Fost ministru al Protecției Sociale, Familiei și Copilului
Ce ne aduce intalnirea Filat-Sevciuc?
Experţi:
Vasile Sova
Deputat, ex-ministru al Reintegrării
Vitalii Andrievschi
Analist politic
Oazu Nantoi
Analist politic
Ce credeti despre anuntul consilierilor PCRM din Balti?
Experţi:
Dumitru Diacov
Presedinte de onoare al PDM
Valeriu Streleţ
Presedintele fractiunii PLDM
Viorel Furdui
Expert în administrare publică locală
Cine are cel mai mult nevoie de referendum?
Experţi:
Alexei Tulbure
Membru al Comitetului pentru Apararea Democratiei si a Constitutiei
Arcadie Barbăroşie
Director executive IPP
Ce credeti despre ignorarea de catre ministrul de interne a citatiei PG?
Experţi:
Teo Cârnaţ
Jurist, presedintele Comitetului Helsinki
Ion Paduraru
Fost ministru al Justitiei
Valeriu Ostalep
Comentator politic
Va ceda AIE presiunilor strazii?
Experţi:
Corneliu Ciurea
Analist politic
Bogdan Tardea
Analist politic
Valeriu Renita
Comentator politic
Experţi:
Dumitru Diacov
Presedinte de onoare al PDM
Valeriu Streleţ
Presedintele fractiunii PLDM
Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL
Ce fel de solutie este referendumul?
Experţi:
Anatol Ţăranu
Analist politic
Oazu Nantoi
Analist politic
Sergiu Coropceanu
Secretar general PSD
Iurie Ciocan
Presedintele Comisiei Electorale Centrale
Cum ar trebui sanctionati cei care au incalcat Constitutia?
Experţi:
Viorel Cibotaru
Analist politic
Nicolae Andronic
Presedinte PPR, fost vicepremier
Sergiu Ostaf
Presedinte CREDO
Exista temei pentru invalidarea alegerilor prezidentiale din 16 decembrie?
Experţi:
Igor Boţan
Comentator politic
Vitalii Andrievschi
Analist politic
Anatol Ţăranu
Analist politic
Criza in agricultura mai grava decat cea economica?
Experţi:
Alexandru Slusari
Presedintele "Uniagroprotect"
Vasile Bumacov
Ministru al Agriculturii si Industriei Alimentare
Ce sanse sunt ca alegerile prezidentiale repetate sa fie declarate nule?
Experţi:
Victor Ciobanu
Presedinte PPCD
Victor Gurau
Analist economic
Teo Cârnaţ
Jurist, presedintele Comitetului Helsinki
Experţi:
Alexei Tulbure
Membru al Comitetului pentru Apararea Democratiei si a Constitutiei
Oazu Nantoi
Analist politic
Corneliu Ciurea
Analist politic
Experţi:
Valeriu Munteanu
Deputat PL, membru al comisiei parlamentare economice, buget si finante
Oleg Reidman
Deputat PCRM, membru al comisiei parlamentare economie, buget si finante
Viorel Chivriga
Expert IDIS Viitorul
Un siretlic sau o sansa pentru depasirea crizei politice este gestul lui Marian Lupu?
Experţi:
Iurie Roşca
Membrul Biroului politic al PPCD
Sergiu Coropceanu
Secretar general PSD
Victor Stepaniuc
Presedintele Partidului Popular Socialist
Pe cine avantajeaza noul sistem de calculare a indemnizatiei pentru concediul de boala?
Experţi:
Leonid Cerescu
Presedintele Confederatiei Nationale a Patronatelor din Moldova
Oleg Budza
Presedintele Confederatiei Nationale a Sindicatelor din Moldova
Ana Vasilache
Viceministru al Muncii, Protectiei Sociale si Copilului