Cum se vor descurca agricultorii anul acesta?
Vasile Bumacov
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare
Noi cunoaștem foarte bine cât de greu le este agricultorilor în această primăvară, situația este complicată, dar suntem siguri că o să se descurce. Declarațiile tari sunt făcute în mare parte de organizațiile, care pe baza unei probleme doresc să acumuleze capital politic. Iar agricultorii o să se descurce și noi vom face tot posibilul să-i ajutăm. Pentru asta avem vizite, discuții, negocieri cu China, Italia și multe alte țări, care se oferă să ne susțină în diferite proiecte.
Cât ține direct de prețurile la carburanți, atunci trebuie să spun că petroliștii activează independent de necesitățile și dorințele noastre. Dar, anume pentru a evita poverile majorărilor de prețuri, noi insistăm și nu obosim să convingem agricultorii să se unească în asociații mai mari, care ar putea negocia stocuri mai ieftine de motorină. Deținătorii de terenuri agricole trebuie să formeze asociații de profil, deoarece cu o organizație care reprezintă 1000 de persoane se discută altfel decât cu o persoană, care vrea o tonă de motorină. Această practică este proprie multor țări cu o agricultură dezvoltată, iar Moldova este un stat ca multe altele, de aceea trebuie să punem în practică tot ce este mai bun la alții.
Valeriu Cosarciuc
Fost ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare
În acest an situația din agricultură este foarte și foarte grea din cauza condițiilor climaterice din toamna anului 2011– iarna 2012. În toamnă am avut secetă și agricultorii au tergiversat cu semănăturile de toamnă, iar iarna am avut înghețuri mari, care au compromis o mare parte din culturile de toamnă. De aceea, majorarea prețurilor la carburanți complică serios procesul de producere în agricultură. Calculele noastre preventive ne arată că doar la etapa actuală de majorări a prețurilor la carburanți, agricultorii vor suporta cheltuieli suplimentare de 180 milioane lei. Și dacă mai luăm în calcul și impozitul pe venit, care va fi plătit de aceștia, evident că prețul la producția agricolă finită va fi majorat substanțial.
Inclusiv din aceste considerente am ieșit cu o adresare către Prim-ministru prin care propunem să încercăm compensarea accizelor la procurarea motorinei de către agricultori. Adică statul să compenseze din buget accizele la motorină, pentru a diminua din povara care vine pe umerii producătorilor agricoli. Majorarea prețului la carburanți presupune niște venituri suplimentare în buget, din aceste considerente presupunem că mijloacele necesare ar putea fi identificate. De asemenea, instituții de stat cum ar fi Agenția pentru concurență ar trebui să atragă atenția la activitatea petroliștilor. Din câte vedem la bursele internaționale prețurile la produsele petroliere se reduc, iar la noi ele se majorează și asta se întâmplă anual tocmai în campaniile agricole.
Vasile Marzenco
Vicepreședintele Federației Naționale a Fermierilor din Moldova
Situația actuală din agricultură, plus majorările așteptate la motorină va rezulta cu scumpirea produselor agricole, începând cu lunile de vară – toamnă, falimentarea producătorilor mici, care abia de se mai țin acum și creșterea suprafețelor de teren agricol, care vor rămâne paragină în acest an. Fermierii mici, care nu au tehnica proprie și sunt nevoiți să apeleze la organizațiile agricole mari pentru a folosi combinele, tractoarele acestora, vor fi lăsați la pământ. Cred că dânșii singuri vor lăsa mâinile în jos, pentru că din banii care ar urma să-i investească pentru semănarea repetată a terenurilor cu culturi de toamnă, care au avut de suferit din cauza condițiilor climaterice, pentru motorină, pentru arendarea tehnicii agricole, din acești bani dânsul își poate cumpăra produsele de care are nevoie pentru un an întreg.
Am vorbit cu mai multe organizații să facem o acțiune comună, să facem o adresare către Guvern, ministerul Agriculturii, să ieșim în fața societății pentru a ridica aceste întrebări. Situația este una precară și trebuie să batem alarma și să găsim o ieșire din situație, în caz contrar riscăm să intrăm într-o criză din care nu mai vedem ieșirea.
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Vladislav Căruceru
Procuror adjunct anticorupţie
Zinaida Greceanîi
Fost Prim-ministru al Moldovei
Daca sunt neconstituţionale demiterile din Guvern, sunt legale numirile?
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC
Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională
Experţi:
Oleg Efrim
Ministrul Justiţiei în exerciţiu
Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC
Sergiu Stati
Deputat PCRM
Cum comentaţi demiterile de joi din Guvern?
Experţi:
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Vitalie Catana
Expert drept constituţional
Viorel Cibotaru
Analist politic
Când ar putea ajunge în instanţă dosarul Vicol?
Experţi:
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Ruslan Popov
Procuror anticorupţie
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Cum se înscrie în reforma CNA trecerea instituției în subordinea Guvernului?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Unde se termină atribuțiile autorităților din regiunea Găgăuzia?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Tehnic cum decurge procedura de alegere a unui nou președinte al Parlamentului?
Experţi:
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Gheorghe Susarenco
Jurist, ex-deputat
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular
Ce temei juridic pentru adresare la CEDO există în cazul hotărârii CC privind premierul?
Experţi:
Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului
Gheorghe Amihalachioaie
Preşedintele cconsiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova
Pavel Midrigan
Jurist
Ce urmează după demisia lui Lupu?
Experţi:
Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic
Arcadie Barbăroşie
Analist politic, director Institutul de Politici Publice
Vitalie Catana
Expert drept constituţional
La ce folosesc două zile în plus pentru guvernul lui Filat?
Experţi:
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Boris Negru
Membru al Consiliului Suprem al Magistraturii
Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională
De ce sunt cauzate prognozele atente de creștere economică?
Experţi:
Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme
Viorel Chivriga
Expert IDIS Viitorul
Ce stă în spatele alegerii Procurorului general?
Experţi:
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Pavel Midrigan
Jurist
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Cine reprezintă astăzi fracțiunea PL și cu cine va purta discuții candidatul la funcția de premier?
Experţi:
Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL
Vitalie Catana
Expert drept constituţional
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Ce se schimbă în configurația puterii odată cu scindarea fracțiunii PL?
Experţi:
Anatol Petrencu
Fost vicepreşedinte PL
Teo Cârnaţ
Fost membru al PL
Alexandru Cuzneţov
Comentator politic
Cum si pe cine ar putea candidatul desemnat sa găsească voturi pentru numirea Guvernului?
Experţi:
Valeriu Ostalep
Fost viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene
Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic
Valentin Dolganiuc
Analist politic
Cum se realizează cotele pentru export în UE acum și ce prognoze sunt pentru viitor?
Experţi:
Vasile Bumacov
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare
Inga Ionesii
Directorul Direcţiei generale politici comerciale
Valeriu Cosarciuc
Fost ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare
Cum explicați majorarea numărului milionarilor în R.Moldova?
Experţi:
Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme
Mihail Poisic
Expert, doctor în economie, Institutul de economie, finanţe şi statistică
Putem vorbi despre eficiență în cazul unui guvern demisionar?
Experţi:
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului
Toţi trei înapoi la guvernare sau anticipate, cum aţi explica această poziţie a premierului Filat?
Experţi:
Veronica Abramciuc
Vicepreşedintele PSRM
Sergiu Sârbu
Jurist, deputat neafiliat
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular