Ce ar trebui să înțelegem din decizia Curții Constituționale de marți?
Artur Reșetnicov
Deputat PCRM
Trebuie să vedem care este hotărârea motivată, dar din ceea ce a fost pronunțat reiese că activitatea noastră politică a fost conformă Constituției. Altă decizie nici nu putea fi, deși exista pericolul, pentru că știm foarte bine despre acordurile secrete de partajare a funcțiilor, semnate de partidele de la guvernare, printre care s-ar putea înscrie și cele de judecători la Curtea Constituțională. De această dată, se vede că a triumfat Constituția. Deputatul are mandat de la cetățeni, ei l-au împuternicit pentru anumite activități. Și această împuternicire nu poate fi pedepsită de un alt deputat prin lipsirea de salarii, asistenți, mașini, sau alte instrumente necesare pentru activitate.
Pe data de 10 iunie, la Curte va fi examinată o sesizare de-a noastră, prin care am contestat cunoscuta lege, adoptată recent de majoritate, prin care lipsurile de la ședințe sunt pedepsite. Din logica deciziei actuale a Curții, avizul la sesizarea noastră trebuie să fie unul pozitiv. Dar nu putem face o prognoză, pentru că Curtea Constituțională este sub o presiunea foarte mare a Alianței. Mai ales acum, cred că presiunile vor fi și mai dure.
Dumitru Diacov
Președintele de onoare al PDM
Ridicarea mandatului deputatului trebuie să fie o decizie consensuală și în baza unor principii clare, deoarece astăzi unii fac proteste, mâine pot fi alții care boicotează. Asupra acestui fapt trebuie de gândit și de ajuns la o decizie, care ar duce la o atmosferă de încredere în Parlament. Motivele retragerii mandatului trebuie să fie clare pentru toți și printre acestea nu se înscriu poziția politică a unei formațiuni sau alta. Retragerea mandatului se cere atunci când deputatul încalcă legislația, face o crimă, este parte a unei grupări, etc.
Eu am considerat din start că dreptul la manifestare nu poate fi pedepsit, mai ales că Parlamentul a fost funcțional. Acum că există o hotărâre a Curții Constituționale, deja specialiștii trebuie să vadă cum se încadrează recomandările acesteia în cadrul legal.
Valeriu Streleţ
Presedintele fractiunii PLDM
Statutul deputatului este reglementat de câteva norme și abia pe urmă vine Legea cu privire la statutul deputatului. De aceea, nu vom comenta în nici un fel hotărârea Curții Constituționale, aceasta va fi executată întocmai, dar anumite aspecte care stau la baza acestei decizii ar putea fi discutate în baza viitoare reforme constituționale.
Acum ipotetic vorbind, în viitoarea Constituție ar putea reglementată o normă imperativă privind situațiile exacte, când un deputat poate fi lipsit de mandat. Dar asta rămâne acum la nivel de analiză și de discuții, pentru a vedea cum pot fi încadrate recomandările Curții Constituționale în cadrul legal.
De ce președintele Timofti a criticat opoziția?
Experţi:
Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic
Viorel Cibotaru
Analist politic
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Cine este avantajat de noua redacție a legii privind unitățile teritorial-administrative?
Experţi:
Gheorghe Anghel
Deputat PCRM, fost primar al oraşului Ştefan Vodă
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Veaceslav Ioniţa
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe
Cum comentați conflictul dintre fostul și actualul ministru al Tineretului şi Sportului?
Experţi:
Octavian Bodişteanu
Ministrul tineretului şi tportului
Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL
Anatolie Donciu
Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate
Experţi:
Pavel Midrigan
Expert drept electoral
Eugeniu Stirbu
Fost presedintele al Comisiei Electorale Centrale
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular din Moldova
Când am putea avea un nou acord pentru importul de gaz cu Federația Rusă?
Experţi:
Ion Muntean
Expert în energetică
Valentin Dolganiuc
Fost vicepremier pe probleme energetice
Ce ar însemna parafarea parțială a acordurilor RM-UE ?
Experţi:
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Andrei Stratan
Fost ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Victor Gaiciuc
Fost Ambasador al Moldovei în Regatul Belgiei și ex-reprezentant al Republicii Moldova la NATO
Ce viitor prognozaţi CNA şi directorului acestuia?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Cine se opune transparenței beneficiarilor și proprietarilor de presă?
Experţi:
Marian Pocaznoi
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului
Vasile Năstase
Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe APOLLO
Eugen Râbca
Expert în domeniul legislaţiei mass-media
Cum se explică refuzul președintelui de a se întâlni cu conducerea Adunarii Populare UTA Găgăuzia?
Experţi:
Vlad Ţurcanu
Consilier, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui
Irina Vlah
Deputat PCRM
Petru Vlah
Deputat PLDM
Care va fi soarta pașapoartelor de tip sovietic?
Experţi:
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Nicolae Andronic
Liderul PPR
Sergiu Coropceanu
Secretar general PSD
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Vladislav Căruceru
Procuror adjunct anticorupţie
Zinaida Greceanîi
Fost Prim-ministru al Moldovei
Daca sunt neconstituţionale demiterile din Guvern, sunt legale numirile?
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională
Experţi:
Oleg Efrim
Ministrul Justiţiei în exerciţiu
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Sergiu Stati
Deputat PCRM
Cum comentaţi demiterile de joi din Guvern?
Experţi:
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Vitalie Catana
Expert drept constituţional
Viorel Cibotaru
Analist politic
Când ar putea ajunge în instanţă dosarul Vicol?
Experţi:
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Ruslan Popov
Procuror anticorupţie
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Cum se înscrie în reforma CNA trecerea instituției în subordinea Guvernului?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Unde se termină atribuțiile autorităților din regiunea Găgăuzia?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Tehnic cum decurge procedura de alegere a unui nou președinte al Parlamentului?
Experţi:
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Gheorghe Susarenco
Jurist, ex-deputat
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular din Moldova
Ce temei juridic pentru adresare la CEDO există în cazul hotărârii CC privind premierul?
Experţi:
Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului
Gheorghe Amihalachioaie
Preşedintele cconsiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova
Pavel Midrigan
Expert drept electoral