Care va fi impactul politicii bugetar-fiscale pentru agenții economici?
Leonid Cerescu
Presedintele Confederatiei Nationale a Patronatelor din Moldova
Constrângerile prevăzute de politica bugetar – fiscala sunt tot mai drastice de la an la an. Dacă acum doi ani erau doar două, atunci pentru anul viitor sunt prevăzute șase. Politica bugetar – fiscală pentru anul viitor va pune mulți agenți economici în imposibilitate de respectare a obligațiunilor față de buget, or asta va duce la micșorarea locurilor de muncă, a salariilor și a alocațiilor în buget.
Una dintre aceste prevederi este achitarea de către angajator a zilelor de incapacitate de muncă a angajatului. Dacă pentru început erau două zile, pe urmă s-a ridicat la trei, atunci pentru anul viitor sunt prevăzute cinci zile. Cum ar trebuie să reacționeze un agent economic de bună credință, care își onorează obligațiunile, care achită în fondul social 23 la sută pentru fiecare angajat?
Statul nu face nimic pentru diminuarea presiunii cheltuielilor suportate de agenții economici. Medicii propun ca în cazul persoanelor, cărora urmează să le fie atribuit grad de invaliditate, să primească acest grad îndată, dar nu să se aștepte trei luni, așa cum prevede legislația, în care agentul economici mai trebuie să-i achite salariu și să facă cheltuieli sociale suplimentare. Nu s-a acceptat.
O altă problemă este ridicarea taxei TVA de la 8 la 20%. Guvernul promite că va restitui diferența, dar nu există un mecanism bine pus la punct, care ar asigura restituirea acestor bani la timp. Și aici avem o problemă foarte mare. Dacă agentul economic nu-și onorează obligațiunile față den stat, atunci dânsul este penalizat triplu. Iar dacă Guvernul nu-și onorează obligațiunile față de agentul economic, nu se întâmplă nimic.
Acum agenții economici au două căi: falimentează sau se retrag în economia tenebră pentru a supraviețui. Noi conștientizăm că lucrurile stau prost, că suntem afectați rău de criza din zona euro, dar povara nu poate fi pusă doar pe umerii agenților economici. Aceasta trebuie să fie împărțită între cei trei parteneri sociali: Guvernul își asumă partea sa, sindicatele mai reduc din majorările salariale pe care le cer și noi mai strângem din curele și acceptăm majorări de taxe și impozite. Or, în condițiile pe care ni le creează statul, oamenii de afaceri se retrag din Moldova și preferă să activeze acolo unde au condiții mai omenești.
Alexandru Slusari
Presedinte "Uniagroprotect"
Prevederile politicii bugetar – fiscale 2013, care a fost aprobată de Guvern, sunt alarmante în general și grave pentru ramura producerii zahărului în Moldova. Stabilirea taxei TVA de 20 la sută pentru zahăr, va duce în cel mult doi ani la distrugerea ramurii de producere a sfeclei de zahăr și a zahărului în Moldova. Actuala taxă TVA la zahăr (8%) este ultima barieră în calea contrabandei zahărului din Ucraina, care și așa este mare. Acum situația se va agrava și mai mult, deoarece taxa TVA 20% deschide porțile pentru invazia de zahăr de trestie pe piața moldovenească. În condițiile actuale, când pentru zahărul de import se achită TVA de 20 la sută, plus 75 la sută taxe vamale importatorilor nu le este rentabil să aducă în Moldova zahăr de trestie. Or, din momentul când la noi zahărul se va scumpi pe urma ridicării TVA, calea pentru produsul de import este deschisă. Noi nu susținem categoric această prevedere, care este fatală și strategic greșită.
Cât ține de introducerea taxei TVA de 20 la sută pentru producția agricolă primară, atunci această prevedere va decapitaliza ramura agricolă, care și așa este șubredă. Prin achitarea TVA mai mare, producătorii vor fi nevoiți să scoată din circuit mijloace financiare. Chiar dacă Guvernul promite că va returna 12 la sută din acest TVA, procedura cu siguranță se va tergiversa mai mult decât termenul promis. De aceea, în loc să ne pregătim pentru asimilarea asistenței financiare europene, pe care o așteptăm în anul 2014, Guvernul ne pune la pământ. Din 2014, din fonduri externe pentru agricultura din Moldova se așteaptă un miliard de lei. Sunt bani care ne vin pe linia Parteneriatului Estic. Dar pentru a beneficia de acești bani, producătorii agricoli de la noi tot trebuie să vină cu o contribuție. De unde o luăm, dacă suntem presați de politica bugetar – fiscală?
Argumentele ministerului Finanțelor precum că agenților economici trebuie să li se ofere aceleași condiții egale nu sunt convingătoare. În 19 state din Uniunea Europeană pentru agricultură se aplică TVA redus. Asta este o formă indirectă de subvenționare și de menținere a prețurilor la producția agroalimentară. Nu ne este clară inițiativa Guvernului, deoarece va avea de pierdut atât bugetul de stat cât și producătorii agricoli.
Visarion Cesuev
Analist economic
Noi am avut o problemă gravă în ramura producerii sfeclei de zahăr în anii ’90, când acest segment era înăbușit de contrabanda de zahăr de trestie, care este mult mai ieftin în producere. Zahărul de trestie adus prin contrabandă, ambalat sub o marcă moldovenească a zahărului de sfeclă și vândut cu amănuntul, aduce importatorilor un surplus de venit de 30-40%. Odată cu venirea companiei Sudzucker în Moldova situația s-a ameliorat și ramura zahărului chiar a devenit profitabilă. Zeci de sate și mii de oameni sunt implicați în procesul de producere de la semințe de sfeclă, sfeclă de zahăr până la distribuirea zahărului propriu-zis. În toți acești ani s-a construit o ramură model pentru economia noastră. Țăranii au avut garanția că dacă produc sfeclă au garantată achiziționarea ei. Contractele de achiziție se încheiau deja din ianuarie, iar lucrările de producere erau finanțate.
Acum, odată cu introducerea taxei TVA de 20 la sută pentru zahăr procesul se va stopa. În condițiile în care aproape nu avem vamă, contrabanda ucraineană va crește cu viteză cosmică și evident că zahărul local nu va face concurență, pentru că prețul de cost al producerii este mai mare decât prețul de import al zahărului de trestie. Eu sunt solidar cu patronatele în mesajul lor și nu o să mă mire dacă producătorii de ramură, dacă Sudzucker o să anunțe că pleacă din Moldova.
Am ajuns la momentul când avertizările specialiștilor se confirmă. Guvernul nostru va duce economia de râpă prin ideea lor de administrare. Nu poți obține mare avantaj atunci când ceri mult de la un număr mic de oameni, companii, întreprinderi. Este mult mai deștept și avantajos să cer puțin, dar de la mai mulți.
De ce președintele Timofti a criticat opoziția?
Experţi:
Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic
Viorel Cibotaru
Analist politic
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Cine este avantajat de noua redacție a legii privind unitățile teritorial-administrative?
Experţi:
Gheorghe Anghel
Deputat PCRM, fost primar al oraşului Ştefan Vodă
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Veaceslav Ioniţa
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe
Cum comentați conflictul dintre fostul și actualul ministru al Tineretului şi Sportului?
Experţi:
Octavian Bodişteanu
Ministrul tineretului şi tportului
Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL
Anatolie Donciu
Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate
Experţi:
Pavel Midrigan
Expert drept electoral
Eugeniu Stirbu
Fost presedintele al Comisiei Electorale Centrale
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular din Moldova
Când am putea avea un nou acord pentru importul de gaz cu Federația Rusă?
Experţi:
Ion Muntean
Expert în energetică
Valentin Dolganiuc
Fost vicepremier pe probleme energetice
Ce ar însemna parafarea parțială a acordurilor RM-UE ?
Experţi:
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Andrei Stratan
Fost ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Victor Gaiciuc
Fost Ambasador al Moldovei în Regatul Belgiei și ex-reprezentant al Republicii Moldova la NATO
Ce viitor prognozaţi CNA şi directorului acestuia?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Cine se opune transparenței beneficiarilor și proprietarilor de presă?
Experţi:
Marian Pocaznoi
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului
Vasile Năstase
Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe APOLLO
Eugen Râbca
Expert în domeniul legislaţiei mass-media
Cum se explică refuzul președintelui de a se întâlni cu conducerea Adunarii Populare UTA Găgăuzia?
Experţi:
Vlad Ţurcanu
Consilier, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui
Irina Vlah
Deputat PCRM
Petru Vlah
Deputat PLDM
Care va fi soarta pașapoartelor de tip sovietic?
Experţi:
Valeriu Ostalep
Fost viceministru de Externe şi Integrării Europene
Nicolae Andronic
Liderul PPR
Sergiu Coropceanu
Secretar general PSD
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Vladislav Căruceru
Procuror adjunct anticorupţie
Zinaida Greceanîi
Fost Prim-ministru al Moldovei
Daca sunt neconstituţionale demiterile din Guvern, sunt legale numirile?
Experţi:
Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională
Experţi:
Oleg Efrim
Ministrul Justiţiei în exerciţiu
Valeriu Munteanu
Deputat PL, fost primar de Floreni
Sergiu Stati
Deputat PCRM
Cum comentaţi demiterile de joi din Guvern?
Experţi:
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Vitalie Catana
Expert drept constituţional
Viorel Cibotaru
Analist politic
Când ar putea ajunge în instanţă dosarul Vicol?
Experţi:
Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General
Ruslan Popov
Procuror anticorupţie
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Cum se înscrie în reforma CNA trecerea instituției în subordinea Guvernului?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public
Unde se termină atribuțiile autorităților din regiunea Găgăuzia?
Experţi:
Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO
Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi
Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei
Tehnic cum decurge procedura de alegere a unui nou președinte al Parlamentului?
Experţi:
Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Gheorghe Susarenco
Jurist, ex-deputat
Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular din Moldova
Ce temei juridic pentru adresare la CEDO există în cazul hotărârii CC privind premierul?
Experţi:
Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului
Gheorghe Amihalachioaie
Preşedintele cconsiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova
Pavel Midrigan
Expert drept electoral