Intrebări experţilor

Cine întârzie salariile pedagogilor din raioane?

Experţi:
Dumitru Ivanov Preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei
Veaceslav Negruţă Ministru al Finanţelor
Victor Gurau Analist economic
16 iulie 2012, 9:16 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Dumitru Ivanov

Preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei

Dumitru Ivanov Acum două săptămâni au început să ne vină semnale de la sindicatele de profil din raioane, despre reţinerea plăţilor concediilor cadrelor didactice. Am avut semnale din UTA Găgăuzia, raioanele Şoldăneşti, Edineţ, Floreşti, Teleneşti. Am avut o şedinţă la ministerul Educaţiei cu şefii direcţiilor de învăţământ din toate raioanele, unde am solicitat să fie pregătită o informaţie amănunţită pe fiecare localitate din Republica Moldova. Până acum nu ni s-a prezentat nicio informaţie în acest sens.

Subiectul este unu alarmant, din aceste considerente am adresat o scrisoare oficială şi ministerului Finanţelor pentru a clarifica situaţia. Avem nevoie de o clarificare, deoarece nu ştim cu certitudine au fost sau nu transferaţi banii în raioane. Dacă ministerul ne asigură că au fost, atunci trebuie să soluţionăm problema în fiecare raion în parte. Atunci vom face acţiuni de protest în fiecare raion vizat. Dacă ministerul nu a făcut transferurile, atunci acţiunea de protest va fi organizată în capitală. Până acum nu avem nici un răspuns de la minister, dar o atare atitudine nu mai poate fi tolerată.

Veaceslav Negruţă

Ministru al Finanţelor

Veaceslav Negruţă Ministerul Finanţelor şi-a onorat toate obligaţiunile privind transferurile de la buget a plăţilor pentru concediul cadrelor didactice. Nu avem nicio datorie la transferurile respectivă către unităţile teritorial - administrative, toate plăţile fiind efectuate în termenul stabilit.

Pentru luna iunie am transferat la bugetele teritoriale peste 320 milioane lei, suma deplină necesară pentru achitarea plăţilor menţionate. Pentru luna iulie din cele 322 milioane lei necesare,au fost transferate 186 milioane lei, sau circa 60 la sută. În strictă conformitate cu graficul de transferuri stabilit, cealaltă parte de sumă va fi acordată la timp. În prezent, pe conturile autorităţilor locale sunt 580 milioane lei disponibile pentru onorarea plăţilor.

Din aceste considerente eu cred că declaraţiile apărute în mass-media privind nerespectarea angajamentelor din partea Guvernului mie mi se par iresponsabile şi intenţionate. Statul şi-a respectat toate promisiunile până acum şi intenţionează să facă acelaşi lucru şi în continuare. Achitarea plăţilor sociale, a salariilor sau indemnizaţiilor sunt şi rămân o prioritate pentru Guvern.

Victor Gurau

Analist economic

Victor  Gurau Încă în primăvară experţii economişti au estimat că se va ajunge la aceste probleme în lunile iunie – iulie. Se pare că prognozele s-au adeverit. Indiferent care este motivul, efectul rămâne a fi unul trist – salariile se reţin. Se pare că se mai confirmă şi un alt adevăr. Ministrul Finanţelor a spus anterior că cheltuielile vor fi respectate în conformitate cu veniturile la buget, iar aici avem probleme mari.

Pentru a ascunde aceste adevăruri, guvernanţii au lansat fumigene de genul interzicerii însemnelor comuniste. Eu cred că situaţia este chiar mai gravă decât pare la prima vedere. Cred că datele statistice pentru primul semestru vor conforma temerile mele, deoarece trendul este unul continuu negativ. Noi suntem ţară agrară şi aici avem probleme foarte mari. Trenduri negative se înregistrează şi la investiţiile capitale, cele directe şi indirecte, transportul de mărfuri şi alte sectoare.

Se parte că şi dorinţa Guvernului de a acoperi aceste goluri din banii partenerilor de dezvoltare tot nu-şi are îndeplinirea. Din aceste considerente restanţele la plăţile sociale vor fi mai multe, iar apogeul lor va fi atins în lunile octombrie – noiembrie. După cadrele didactice vor veni medicii, angajaţii din asistenţa socială, bugetele cărora au fost ciopârţite foarte tare după rectificare. Situaţia va ieşi de sub controlul Guvernului în iarnă – primăvară şi din aceste considerente alegerile parlamentare sunt inevitabile.

allmoldova

Get Adobe Flash player

Intrebări experţilor

Cum a fost posibil un nou atac raider la o BC din RM după masurile anunțate de autoritați în vara anului 2011?

Experţi:

Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat

Vladislav Căruceru
Procuror adjunct anticorupţie

Zinaida Greceanîi
Fost Prim-ministru al Moldovei

Daca sunt neconstituţionale demiterile din Guvern, sunt legale numirile?

Experţi:

Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat

Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC

Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională

Comentați decizia CC?

Experţi:

Oleg Efrim
Ministrul Justiţiei în exerciţiu

Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC

Sergiu Stati
Deputat PCRM

Cum comentaţi demiterile de joi din Guvern?

Experţi:

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

Viorel Cibotaru
Analist politic

Când ar putea ajunge în instanţă dosarul Vicol?

Experţi:

Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General

Ruslan Popov
Procuror anticorupţie

Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi

Cum se înscrie în reforma CNA trecerea instituției în subordinea Guvernului?

Experţi:

Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Unde se termină atribuțiile autorităților din regiunea Găgăuzia?

Experţi:

Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO

Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Tehnic cum decurge procedura de alegere a unui nou președinte al Parlamentului?

Experţi:

Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi

Gheorghe Susarenco
Jurist, ex-deputat

Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular

Ce temei juridic pentru adresare la CEDO există în cazul hotărârii CC privind premierul?

Experţi:

Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului

Gheorghe Amihalachioaie
Preşedintele cconsiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova

Pavel Midrigan
Jurist

Ce urmează după demisia lui Lupu?

Experţi:

Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic

Arcadie Barbăroşie
Analist politic, director Institutul de Politici Publice

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

La ce folosesc două zile în plus pentru guvernul lui Filat?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Boris Negru
Membru al Consiliului Suprem al Magistraturii

Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională

De ce sunt cauzate prognozele atente de creștere economică?

Experţi:

Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme

Viorel Chivriga
Expert IDIS Viitorul

Ce stă în spatele alegerii Procurorului general?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Pavel Midrigan
Jurist

Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General

Cine reprezintă astăzi fracțiunea PL și cu cine va purta discuții candidatul la funcția de premier?

Experţi:

Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi

Cum si pe cine ar putea candidatul desemnat sa găsească voturi pentru numirea Guvernului?

Experţi:

Valeriu Ostalep
Fost viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic

Valentin Dolganiuc
Analist politic

Cum se realizează cotele pentru export în UE acum și ce prognoze sunt pentru viitor?

Experţi:

Vasile Bumacov
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Inga Ionesii
Directorul Direcţiei generale politici comerciale

Valeriu Cosarciuc
Fost ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare

Cum explicați majorarea numărului milionarilor în R.Moldova?

Experţi:

Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme

Mihail Poisic
Expert, doctor în economie, Institutul de economie, finanţe şi statistică

Putem vorbi despre eficiență în cazul unui guvern demisionar?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului

Arhiva: