Intrebări experţilor

Ați vota câștigătorii ediției curente a Premiului Național?

Experţi:
Valeriu Renita Comentator politic
Mihai Moldovanu Viceprimier pe probleme sociale
Valentin Dolganiuc Analist politic
17 august 2012, 9:23 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Valeriu Renita

Comentator politic

Valeriu Renita Oamenii de știință ar trebui să ridice premiul de stat pentru realizări importante, cum ar fi descoperirea unei stele, construcția unui aparat vital pentru viața oamenilor, sau descoperirea unui vaccin în medicină, a remediului pentru o anumită boală. Ar fi fost extraordinar dacă cineva din oamenii de știință ar prezenta un model economic al situației reale din Republica Moldova, în baza căruia s-ar putea găsi soluții pentru depășirea problemelor. Iată pentru astfel de rezultate trebuie să se ridice premii.

Cât ține de oamenii peniței sau cei de artă, aceștia nu ar trebui să accepte daruri de la stat, pentru că prin asta recunosc că sunt părtinitori și ceea ce fac nu este din suflet ci pentru remunerare. De exemplu, dacă un jurnalist este premiat de stat și acceptă premiul, înseamnă că recunoaște că este mulțumit pentru servilism și astfel se face mai puțin credibil în scrierile sale.

Mihai Moldovanu

Viceprimier pe probleme sociale

Mihai Moldovanu Dosarele candidaților pentru Premiul Național au putut fi depuse de ministere, asociații de profil, universități și deținători ai premierului dat din edițiile anterioare. Au fost depuse 45 de dosare, care au fost studiate timp de 10 zile pentru patru direcții – știință, tehnologii, cultură și artă și sport. La ultima ședință, unde au participat 20 din 21 de membri ai Comisiei speciale au fost desemnați 10 laureați, care au acumulat majoritatea voturilor membrilor comisiei. Acum prin hotărâre de Guvern urmează să fie aprobată lista candidaților și sumele de bani pe care le vor ridica.

La categoria știință s-au dat trei premii pentru aportul laureaților în medicină, este vorba despre virusologul, Constantin Spânu, în științe istorice – Valeriu Pasat – pentru lucrările sale istorice și în științe filologice – Anatol Ciobanu – pentru lucrările sale care au contribuit la dezvoltarea domeniului dat. În tehnologie s-a dat un singur premiu, acesta va fi ridicat de Vasile Babuc pentru rezultatele sale înregistrate în agricultură

La artă și cultură s-au dat cinci premii, dintre care Constantin Tănase a fost desemnat pentru atribuția sa în publicistică, Andrei Strâmbeanu pentru lucrările sale literare, Ion Platon – pentru aportul său adus în arta sculpturii, Vladimir Curbet pentru dezvoltarea culturii dansului, iar Alexandru Grecu – pentru dezvoltarea teatrului. Pentru rezultate considerabile în sport a fost premiat Nicolae Juravschi, președintele Comitetului Național Olimpic, campionul olimpic al Moldovei.

Decizia a fost una colectivă și toate persoanele menționate sunt premiate pentru aportul lor adus în dezvoltarea țării și promovarea imaginii Moldovei. Nu este vorba obligatoriu despre niște rezultate obținute de dânșii în ultimii ani, ci pe parcursul activității lor în domeniile pe care le reprezintă. Premiile pe care urmează să le ridice sunt de 100 mii lei fiecare. Beneficiarii nu sunt scutiți de impozite, de aceea vor fi impuși să achite impozite din suma premiului.

Valentin Dolganiuc

Analist politic

Valentin Dolganiuc În primul rând trebuie să existe o claritate a principiilor în baza cărora se acordă aceste premii. Dacă aceste principii sunt spălăcite, atunci se poate manipula și se poate manevra cu dosare convenabile. În al doilea rând, este foarte important cine sunt membrii Comisiei de desemnare a laureaților pentru premiul național, or dacă aceștia sunt reprezentanții anumitor partide, sau grupări este clar că decizia lor va fi una părtinitoare.

Edițiile anterioare ale concursului, dar și cea din anul curent ne demonstrează clar că premiile sunt acordate pentru merite deosebite în fața Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat și Partidului Democrat, deoarece mulți dintre candidați ori sunt membri ai formațiunilor date, ori sunt subalterni ai liderilor actualei guvernări.

Este foarte trist că în ultimul timp premiile naționale, alături de ordinile și medaliile de stat au fot atât de mult compromise, încât îți și este jenă să fii premiat sau laureat al acestora.

allmoldova

Get Adobe Flash player

Intrebări experţilor

Cum a fost posibil un nou atac raider la o BC din RM după masurile anunțate de autoritați în vara anului 2011?

Experţi:

Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat

Vladislav Căruceru
Procuror adjunct anticorupţie

Zinaida Greceanîi
Fost Prim-ministru al Moldovei

Daca sunt neconstituţionale demiterile din Guvern, sunt legale numirile?

Experţi:

Lilia Gurez
Consilier principal de stat, purtător de cuvânt al Primului ministru desemnat

Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC

Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională

Comentați decizia CC?

Experţi:

Oleg Efrim
Ministrul Justiţiei în exerciţiu

Valeriu Munteanu
Vicepreşedintele PL, autorul sesizării la CC

Sergiu Stati
Deputat PCRM

Cum comentaţi demiterile de joi din Guvern?

Experţi:

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

Viorel Cibotaru
Analist politic

Când ar putea ajunge în instanţă dosarul Vicol?

Experţi:

Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General

Ruslan Popov
Procuror anticorupţie

Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi

Cum se înscrie în reforma CNA trecerea instituției în subordinea Guvernului?

Experţi:

Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Unde se termină atribuțiile autorităților din regiunea Găgăuzia?

Experţi:

Sergiu Ostaf
Director executiv CREDO

Radu Busila
Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştini Democraţi

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Tehnic cum decurge procedura de alegere a unui nou președinte al Parlamentului?

Experţi:

Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi

Gheorghe Susarenco
Jurist, ex-deputat

Alexandr Oleinic
Copreşedintele Partidului Popular

Ce temei juridic pentru adresare la CEDO există în cazul hotărârii CC privind premierul?

Experţi:

Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului

Gheorghe Amihalachioaie
Preşedintele cconsiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova

Pavel Midrigan
Jurist

Ce urmează după demisia lui Lupu?

Experţi:

Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic

Arcadie Barbăroşie
Analist politic, director Institutul de Politici Publice

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

La ce folosesc două zile în plus pentru guvernul lui Filat?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Boris Negru
Membru al Consiliului Suprem al Magistraturii

Nicolae Osmochescu
Fost judecător la Curtea Constituţională

De ce sunt cauzate prognozele atente de creștere economică?

Experţi:

Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme

Viorel Chivriga
Expert IDIS Viitorul

Ce stă în spatele alegerii Procurorului general?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Pavel Midrigan
Jurist

Valeriu Gurbulea
Fost Procuror General

Cine reprezintă astăzi fracțiunea PL și cu cine va purta discuții candidatul la funcția de premier?

Experţi:

Ion Hadarca
Presedintele fractiunii parlamentare PL

Vitalie Catana
Expert drept constituţional

Vladimir Ţurcan
Preşedinte PMU, fost preşedinte al comisiei juridice, numiri şi imunităţi

Cum si pe cine ar putea candidatul desemnat sa găsească voturi pentru numirea Guvernului?

Experţi:

Valeriu Ostalep
Fost viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

Corneliu Ciurea
Expert IDIS Viitorul, analist politic

Valentin Dolganiuc
Analist politic

Cum se realizează cotele pentru export în UE acum și ce prognoze sunt pentru viitor?

Experţi:

Vasile Bumacov
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Inga Ionesii
Directorul Direcţiei generale politici comerciale

Valeriu Cosarciuc
Fost ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare

Cum explicați majorarea numărului milionarilor în R.Moldova?

Experţi:

Elena Gorelova
Vicedirector Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme

Mihail Poisic
Expert, doctor în economie, Institutul de economie, finanţe şi statistică

Putem vorbi despre eficiență în cazul unui guvern demisionar?

Experţi:

Ion Dron
Fost viceministru al Justiţiei, preşedintele Centrului de iniţiativă şi monitorizare a autorităţilor public

Nicolae Esanu
Fost viceministru al Justitiei

Vitalie Nagacevschi
Jurist pentru drepturile omului

Arhiva: