Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu oameni de afaceri din Bălţi, în cadrul vizitei pe care a întreprins-o în acest municipiu, a comunicat pentru MOLDPRES serviciul de presă al Guvernului.
În cadrul întrevederii, Premierul şi businessmenii au efectuat un schimb de opinii privind cadrul legal în vigoare ce reglementează activitatea de întreprinzător, mediul de afaceri, posibilităţile de relansare a activităţii întreprinderilor aflate într-o situaţie dificilă.
Unii businessmeni s-au interesat de posibilităţile de eliminare a monopolului de pe piaţa metalelor feroase. Premierul i-a informat despre acţiunile întreprinse pînă acum în această direcţie şi despre perspectivele ce există, menţionînd că Ministerul Economiei a primit indicaţiile necesare şi lucrează în vederea demonopolizării acestui segment de piaţă.
Alţi businessmeni au abordat problema datoriilor întreprinderilor care activează în domeniul alcoolului etilic şi produselor alcoolice, solicitînd reeşalonarea acestora. Premierul a spus că pe acest segment de piaţă urmează să fie făcută ordine, pentru a exclude cazurile de evaziune fiscală. În acelaşi timp, Vlad Filat a comunicat că demersurile venite de la întreprinderi vor fi examinate de către Executiv, ulterior urmînd să fie adoptate deciziile de rigoare.
Businessmenii din Bălţi care activează în ramura vinicolă i-au mulţumit Premierului pentru intervenţia promptă în vederea relansării exportului producţiei vinicole în Federaţia Rusă.
O ală problemă pusă în discuţie a fost cea a patentelor. Vlad Filat a menţionat că în această direcţie Guvernul va continua eforturile depuse pînă în prezent, pînă la soluţionarea definitivă a problemelor existente.
În cadrul întrevederii au fost puse în discuţie şi probleme ce ţin de piaţa zahărului, liberalizarea activităţilor economice, repatrierea mijloacelor financiare, amnistia fiscală, promovată de precedenta guvernare.
Moldpres