Savanţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei susţin că majorarea vîrstei de pensionare în Republica Moldova este inevitabilă. În acelaşi timp, responsabili din administraţia publică centrală afirmă că va fi mărită vîrsta de pensionare doar pentru unele categorii de angajaţi, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, academicianul Gheorghe Paladi a menţionat că, în următorii ani, ponderea populaţiei apte de muncă se va micşora. "În ultimele două decenii, a scăzut mult şi natalitatea. Astfel, către anul 2050, am putea pierde 1/3 din populaţie", a estimat savantul.
Liliana Palihovici, preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, nu a exclus mărirea vîrstei de pensionare. "În urma discuţiilor pe care le-am avut cu demografi din mai multe ţări, am ajuns la concluzia că dacă nu se schimbă politica statului în acest domeniu, peste 15-20 de ani, din bugetul asigurărilor sociale nu vor mai putea fi achitate pensii", a subliniat Palihovici.
Valentina Buliga, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a specificat pentru MOLDPRES că va fi majorată vîrsta de pensionare doar pentru unele categorii de angajaţi, care beneficiază în prezent de condiţii privilegiate în acest sens. Aceştia sînt judecătorii, procurorii, funcţionarii publici. Actualmente judecătorii şi procurorii pot să se pensioneze la împlinirea vîrstei de 50 de ani, atît bărbaţii, cît şi femeile. Funcţionarii publici au dreptul la pensie dacă au lucrat în serviciul public cel puţin 15 ani, iar în total au o vechime în muncă de cel puţin 30 de ani.
Buliga a opinat că nu este cazul să majorăm vîrsta de pensionare pentru toţi angajaţii, deoarece speranţa de viaţă în Moldova este cu 12 ani mai mică în comparaţie cu alte state din Europa.
În prezent, vîrsta de pensionare în Republica Moldova este de 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi, notează MOLDPRES.
Moldpres