Premierul Vlad Filat a declarat într-un interviu acordat în direct de la Bruxelles în dimineaţa acestei zile postului de radio Europa Liberă că Uniunea Europeană ar putea să dubleze cota la exportul de vinuri oferită RepubliciiMoldova în cadrul preferinţelor comerciale autonome, transmite Info-Prim Neo.
Filat a precizat că a abordat această chestiunile la întrevederile avute marţi, 27 iulie, cu oficiali europeni. Potrivit lui, posibila dublare a contingentului tarifar la vinurile exportate din Moldova urmează a fi negociată şi procedura durează, astfel că nu e cazul ca acţiunea Guvernului moldovean să fie legată de unele declaraţii ale şefului Rospotrebnadzor-ului privind sistarea exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă în două săptămâni.
Întrebat dacă în perspectiva majorării cotei la exportul fără taxe a vinurilor pe piaţa comunitară vor deveni mai drastice şi măsurile de control a calităţii producţiei vinicole, Filat a spus că nu e vorba de înăsprirea acestor măsuri, ci de respectarea standardelor stabilite pe piaţa respectivă. În acest sens, Moldova a solicitat sprijinul UE în vederea dotării laboratoarelor şi altor mecanisme de evaluare a calităţii şi inofensivităţii produselor. Asigurarea unei calităţi bune a vinurilor este importantă nu numai pentru consumatorii de pe alte pieţe, dar şi pentru cei locali, a menţionat premierul.
Referindu-se la avantajele acordului de liber schimb cu UE, pe care Moldova urmează să-l negocieze pentru cetăţeanul de rând, pentru agenţii economici moldoveni, Filat a spus că odată cu semnarea acestui acord, piaţa UE, cea mai mare şi cea mai sigură piaţă, va fi deschisă necondiţionat pentru producătorii din Republica Moldova şi acea dependenţă de o anumită piaţă care „creează periodic probleme, având la bază nu atât condiţii tehnice, precum se vorbeşte, dar şi conotaţii politice, va dispare”.
În ce priveşte piaţa Republicii Moldova şi capacitatea agenţilor economici autohtoni de a face faţă concurenţei, Filat a spus că aceasta e demult liberă şi schimbări esenţiale pentru agenţii economici moldoveni, obişnuişi cu această situaţie, nu vor interveni. Aceasta se referă în special la agenţii economici care implementează reformele asumate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană şi se racordează la standardele europene de activitate.
Igor Dodon 28 iulie 2010 - 14:27
Presedinte Partidului Socialistilor, fost ministru al Economiei
In calitate de persoana care a dus negocierile cu UE privind comertul asimetric in 2006-2007 pot sa mentionez doua elemente. Primul- anual cota de export spre UE se majoreaza cu 15%-20%, fapt ce se datoreaza acordului semnat de precedentul guvern. Doi- chiar daca cineva din comisarii europeni a facut astfel de promisiuni este o anumita procedura care cere acordul tuturor tarilor member al Uniunii Europene, adica trebuie sa aiba loc o sedinta a ministerelor comertului din toate tarile UE si toti absolut inclusiv Franta, Spania adica toti marii producatori de vinuri trebuie sa fie de acord cu aceasta. Ulterior apare o decizie oficiala a Comisiei Europene si abia dupa aceasta intra in vigoare aceasta decizie. In acelasi timp, aceasta declaratie poate fi catalogata ca fiind o declaratie politica atat pe fundalul problemelor cu principala piata de desfacere- Rusia, cat si pe fundalul declaratiilor pe care le face dl Ghimpu vizavi de pietile noi de desfacere a vinurilor.
Corneliu Ciurea 28 iulie 2010 - 14:27
Analist politic
Pe termen scurt, declaratia lui Filat pare sa fie mai curind o afirmatie menita sa calmeze spiritele, iar intentiile europenilor de dublare a importurilor din Moldova se prezinta ca fiind o chestie de durata. In acelasi timp, asemenea intentii par sa fie logice – pierderea pietei Rusiei dicteaza reorientarea exporturilor spre alte piete- cu precadere spre Uniunea Europeana si China. Cu toate acestea, exemplul Georgiei demonstreaza ca pierderea pietei Rusiei nu poate fi compensata in intregime.
Dincolo de afirmatiile lui Filat, putem spune ca asistam in ultimele zile la o campanie mediatica a guvernarii actuale de musamalizare a efectelor deciziei Rospotrebnadzorului – expertiza savantilor moldoveni cu privire la calitatea vinului moldovenesc, vizita lui Chirtoaca in China, declaratiile oficialilor europeni. Capania este buna, dar ne intrebam daca ea va putea fi transformata in politici economice eficiente.