Un grup compus din 14 medici cu renume în Republica Moldova, printre care trei academicieni, a aderat astăzi la organizaţia extrateritorială "Pentru Independenţă şi Integrare Europeană" a Partidului Liberal Democrat /PLDM/, transmite MOLDPRES.
La o conferinţă de presă ocazionată de eveniment, academicianul Gheorghe Ţăbîrnă a declarat: "Am decis sa susţinem politica acestui partid, deoarece considerăm că este o politică echilibrată, obiectivă. Ne impresionează şi-l simpatizăm pe liderul acestui partid, Vlad Filat, este cel mai actual, chibzuit şi calm politician din R. Moldova".
"Poporul nostru trece printr-o perioadă anevoioasă şi încordată şi sigur că sînt necesare unele schimbări pentru ameliorarea situaţiei", şi-a începutul discursul în faţa jurnaliştilor academicianul Gheorghe Paladi. "De aceea, în primul rînd intelectualii trebuie să fie acea pătură socială care trebuie să pună umărul pentru ideile progresiste pe care astăzi le promovează PLDM", a spus academicianul.
Într-un apel semnat de cei 14 medici se spune: "Noi, cei care activăm în domeniul ocrotirii sănătăţii, sprijinim accederea la putere a unei noi generaţii de politicieni, care pentru prima dată în istoria noastră modernă ne reprezintă cu demnitate în faţa societăţii şi în exterior".
Anterior, la organizaţia extrateritorială a PLDM au aderat un grup de rectori universitari şi un grup de sportivi şi manageri în domeniul sportului. În ajun, pe 28 iulie, la PLDM a decis să adere şi fosta organizaţie raională a PSD din raionul Făleşti, notează MOLDPRES.
Moldpres
Vasile Balan 29 iulie 2010 - 16:19
Presedintele fractiunei parlamentare AMN
In AMN au venit pe parcursul anilor multi oameni acesta fiind unicul partid de opozitie in decurs de multi ani. O parte din aceste persoane au venit din interese personale, unii pentru a-si aduce aportul la debarcarea comunistilor. Bineinteles ca acuma dupa alegeri AMN si-a indeplenit misiunea sa istorica si a debarcat impreuna cu alte partide de la guvernare comunistii. Iar pentru acesti colegi a aparut alte alternative si ei au ales sa plece in alte formatiuni politice. Pentu noi aceasta este un lucru obiectiv si normal si noi le respectam decizia, iar AMN ramane un partid viu, viabil si activ.
Bogdan Tardea 29 iulie 2010 - 16:09
Analist politic
Plecarea activistilor de vaza ai AMN are la baza cateva elemente. Pe de o parte este criza interna a AMN, reitingul slab al partidului si al liderului, fapt care a si dus la o asa migratie masiva. Pe de alta parte Alianta Moldova Noastra si-a pierdut mesajul care era initial unul centrist ceea ce i-a permis Aliantei sa aiba de fiecare data 15%-20% de voturi la alegeri. Deplasandu-se pe un mesaj de dreapta AMN a ajuns la o situatie in care are astazi doar 2% si trece printr-o criza enorma structurala si de imagine. Al treilea factor consta in PLDM, care s-a transformat intr-un partid al puterii, care controleaza Cancelaria de Stat, Ministerul Finantelor, Departamentul Vamal, de aceea PLDM devine un punct de atractie mare pentru elitele regionale si in special pentru elitele din AMN care de ani de zile intr-un fel sau altul faceau parte din elita puterii. Si unul dintre ei este Pavel Caba care intelege ca nu mai are sanse vizibile de a-si pastra pozitia actuala si interesele pe care le are in anumite proiecte din cadrul primarii.
Pe viitor cred ca ne putem astepta la o migratie masiva din AMN spre PLDM, dar totodata si spre alte partide.