Majoritatea participanţilor la referendum, care a avut loc duminică în Moldova, s-au pronunţat pentru modificarea Constituţiei, dar referendumul nu a fost validat din cauza prezenţei slabe la urne a alegătorilor. Despre aceasta a relatat pentru corespondentul INFOTAG secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.
Potrivit lui, la referendumul de duminică au participat 792 531 de alegători din 2 631 591 de cetăţeni cu drept de vot, care au fost înscrişi în listele electorale. Rata de participare a fost de 29,33%. Pentru ca referendum să fie declarat valid este necesară participarea a peste o treime din alegători.
Iurie Ciocan a menţionat că pentru modificarea Constituţiei s-au pronunţat 682 208 de alegători (87,5%), iar împotrivă – 97 440 (12,5%). Aceste date nu vor fi aprobate oficial, deoarece referendumul nu a fost validat.
Potrivit datelor exit-poll-ului, pentru modificarea Constituţiei s-au pronunţat 89,2% din participanţii la referendum, împotrivă – 10,8%. Despre aceasta au anunţat organizatorii singurului sondaj la ieşirea de la urne, a realizat de postul tv Publika şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie la cîteva secţii de votare din Chişinău. În acelaşi timp, organizatorii sondajului nu au publicat rezultatele participării alegătorilor la referendum.
Ciocan a menţionat că în cîteva raioane rata de participare la referendum a fost de 34-43%. Totodată, în Autonomia Găgăuză a fost înregistrat un număr record de mic de participare – mai puţin de 10%. La Chişinău la referendum au participat puţin peste 30% din alegători.
Secretarul CEC a amintit că, potrivit legislaţiei, la problema modificării Constituţiei privind procedura de alegere a preşedintelui nu se va mai putea reveni prin desfăşurarea referendumului în următorii doi ani.
După cum a informat anterior INFOTAG, Alianţa de guvernare din Moldova a încercat să modifice Constituţia prin intermediul referendumului pentru a reveni la alegerea directă a preşedintelui, dat fiind faptul că Parlamentul nu a reuşit să aleagă şeful statului cu necesarul de 61 de voturi din 101 deputaţi. În această situaţie Parlamentul trebuie dizolvat şi trebuie fixată data alegerilor parlamentare anticipate. Noul Legislativ va trebui să decidă dacă va încerca iarăşi să aleagă preşedintele în Parlament printr-un consens sau va modifica cu două treimi din voturi procedura de alegere a preşedintelui.