Mecanismul de Cofinanţare este lansat de către autorităţile moldoveneşti cu susţinerea financiară a Băncii Mondiale, în cadrul proiectului „Ameliorarea Competitivităţii". Astfel, companiile autohtone pot aplica şi primi asistenţă pentru implementarea sistemelor de calitate (ISO, HACCP); implementarea şi îmbunătăţirea managementului informaţional, contabilitate, sisteme de control şi evaluare; elaborarea business planului; efectuarea cercetărilor de marketing, planificare şi promovare; planificarea strategiilor în afaceri inclusiv elaborarea produselor noi şi servicii şi planificarea investiţiilor; elaborarea studiilor de fezabilitate; suport în implementarea planurilor de reorganizare şi restructurare; training-uri pentru personal cu excepţia învăţământului profesional, universitar şi Master în Business şi Administrare (MBA). Mecanismul de Grant va rambursa 50% din costurile serviciilor de consultanţă şi cheltuielile implementării standardelor de calitate.
Cheltuielile eligibile vor fi rambursate la obţinerea certificării şi la înaintarea unui raport în formatul solicitat. Suma maximă rambursată companiei nu va depăşi 130,000.00 lei. Pentru a participa la Mecanismul de Cofinanţare companiile trebuie să producă marfă sau să presteze servicii comerciale pe teritoriul Moldovei, precum şi să fie înregistrate şi localizate în Moldova. Compania va finanţa 100% din costul tuturor cheltuielilor, iar după finisarea procesului de implementare 50% din costurile serviciilor de consultanţă şi certificare vor fi rambursate de către Corespunderea Posibilităţilor de Grant în conformitate cu grantul aprobat. Fondurile Băncii Mondiale vor acoperi rambursarea parţială (50%), sub formă de grant, pentru 200 de companii autohtone.
InfoMarket