Ştirile Moldovei

Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu delegaţia AP OSCE

18 mai 2012, 14:57 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut ieri o întrevedere cu membrii Grupului Adunării Parlamentare OSCE pentru R. Moldova, condus de Walburga Habsburg Douglas, Vicepreşedinta AP OSCE, a comunicat pentru MOLDPRES Secţia relaţii cu mass-media a Legislativului.

Preşedintele Parlamentului a estimat rolul esenţial al OSCE în pregătirea şi moderarea reuniunilor în formatul de negocieri 5+2 privind reglementarea transnistreană.

Apreciind dinamica pozitivă din ultima vreme în cadrul negocierilor, Marian Lupu a menţionat necesitatea de a atribui acestor negocieri, cu eforturi comune, un caracter sistematic şi constructiv. Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 este preconizată pentru luna iulie 2012 la Viena.

Preşedintele Parlamentului a informat oficialii OSCE despre acţiunile întreprinse în ultima vreme în vederea consolidării încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

În context Marian Lupu a precizat că Parlamentul Republicii Moldova a examinat recent, într-o şedinţă specială, problematica transnistreană, iar actualmente în cadrul organului legislativ suprem al ţării se formează un grup de lucru pentru iniţierea unui dialog cu reprezentanţii sovietului suprem de la Tiraspol.

Walburga Habsburg Douglas a menţionat că implicarea activă a parlamentarilor în procesul de reglementare transnistreană este foarte benefică.

Marian Lupu şi Walburga Habsburg Douglas au subliniat importanţa participării delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova condusă de deputatul Simion Furdui, la reuniunea din iulie 2012 a AP OSCE, în cadrul căreia urmează a fi adoptată o rezoluţie privind R. Moldova.

Proiectul rezoluţiei privind Republica Moldova a fost discutat, în cursul întîlnirii de ieri a membrilor delegaţiei parlamentare moldoveneşti la AP OSCE cu membrii Grupului pentru Moldova al AP OSCE.


Moldpres
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei

Miercuri, 19 iunie, 2013

Marti, 18 iunie, 2013

Luni, 17 iunie, 2013

Arhiva: