Traficul rutier va fi suspendat pe strada Vasile Lupu in perioada 16 iulie - 17 iulie. Prin urmare, pe tronsonul cuprins între str. Vasile Lupu, 81 şi str. Constituţiei nu se va circula, anunta SA „Termocom”.
Suspendarea traficului se efectuează în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie a traseului termic din str. Vasile Lupu, colţ cu str. Constituţiei. Pe perioada executării lucrărilor, ruta nr. 4 de troleibuz va fi organizată de la str. V. Lupu pe str. V. Belinski, str. Ion Creangă, Piaţa Unirii Principatelor (întoarcere), str. Ion Creangă, str. V. Belinski şi în continuare pe traseul stabilit.
Totodată vor fi modificate şi rutele de microbuz. Ruta nr. 129 – de la str. Vasile Lupu pe str. V. Belinski, str. Ion Creangă, str. Tudor Vladimirescu şi în continuare pe traseul stabilit. Ruta nr. 174 – de la str. Ion Creangă până la Piaţa Unirii Principatelor, str. Ion Creangă, str. V. Belinski, str. Vasile Lupu, str. Cornului, retur – pe acelaşi traseu.
Participanţii la trafic care traversează zonele menţionate sunt rugaţi să respecte indicatoarele de circulaţie rutieră instalate pe perioada executării lucrărilor.