Ciclistul Oleg Berdos a abandonat ieri, împreună cu încă 35 de rutieri, cursa în grup pe şosea pe distanţa de 250 kilometri, transmite trimisul special la Olimpiadă al agenţiei MOLDPRES.
Ritmul înalt propus din start de lideri a fost peste puterile lor. Timpul favorabil - relativ răcoros - nu i-a ajutat să recupereze diferenţa de experienţă competiţională, pregătire profesională. Campion a devenit Alexandr Vinokurov din Kazahstan, un ciclist bine cunoscut după evoluţiile sale la diferite echipe profesioniste.
"Va fi un rezultat excelent dacă Oleg va încheia cursa printre primii 50 clasaţi. Aceasta ar fi varianta ideală la care sperăm. Nivelul său competitiv nu-i permite deocamdată să concureze la egal cu liderii probei", a declarat în ajun pentru MOLDPRES antrenorul sportivului, Alexandru Oală.
Solicitat să comenteze şansele sale, Oleg Berdos a declarat, în ajunul cursei, că în scopul unei bune evoluări la Olimpiadă nu a forţat pregătirile. "Am participat în Turul Poloniei pentru clubul italo-irlandez la care sînt legitimat. Am lucrat pe traseu mai mult în interesul căpitanului echipei. Aceasta a fost sarcina trasată", a spus el.
Oleg Berdos, în vîrstă de 25 ani, a fost singurul ciclist moldovean, care a obţinut dreptul să concureze la Olimpiada de la Londra. La ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice, desfăşurată la Beijing, de asemenea a evoluat un singur rutier moldovean, Alexandru Pliuşchin, notează MOLDPRES.
Moldpres