Fiecare participant al echipei Republicii Moldova la Olimpiada Internaţională de Fizică, ediţia a 43-a, a obţinut cîte o medalie de bronz. Evenimentul a avut loc la sfîrşitul lunii iulie, în oraşele Tallinn şi Tartu (Estonia). La competiţie au participat elevi din 81 de ţări, transmite MOLDPRES. Republica Moldova a fost reprezentată de cinci elevi. Printre cîştigători se numără: Cristian Zanoci, Denis Cheian şi Ilie Popanu, toţi trei de la Liceul "Orizont", Ion Toloacă de la Liceul "M. Eliade" şi Nicoleta Colibaba, de la Liceul "Gh. Asachi" - toate instituţiile de învăţămînt fiind din Chişinău. Suplimentar, echipa Republicii Moldova a fost premiată cu un set de laborator, pentru cel mai înalt punctaj acumulat în clasamentul pe echipe. De asemenea, Republica Moldova a obţinut şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie, care a avut loc la Washington, SUA. Evenimentul a avut loc la sfîrşitul lunii iulie şi a reunit 284 de elevi din 72 de ţări ale lumii. Medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie i-a revenit lui Serafim Buiucli, elev la Liceul "Nicolae Milescu Spătarul" din capitală. Acesta a obţinut 73.51 de puncte din totalul de 100. În luna aprilie 2012, Serafim Buiucli a obţinut şi medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie "D. Mendeleev", care s-a desfăşurat în oraşul Astana, capitala Kazahstanului, notează MOLDPRES.