Ştirile Moldovei

Moldova va crea cinci centre de notificare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului

7 august 2012, 13:26 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Moldova va crea cinci centre de notificare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). O hotărâre de Guvern în acest sens a intrat în vigoare marţi după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, două centre vor fi create pe lângă Ministerul Economiei, câte unul pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Ministerul Economiei, şi unul pe lângă Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.
 
Potrivit deciziei Guvernului, crearea centrelor are drept scop implementarea angajamentelor Republicii Moldova vis-a-vis de Organizaţia Mondială a Comerţului.

Printre sarcinile de bază ale centrelor se numără elaborarea notificărilor privind modificările aduse cadrului juridic relevant domeniului OMC; furnizarea, la solicitarea Membrilor OMC sau a agenţilor economici din Republica Moldova sau din ţările Membre ale OMC, a informaţiilor şi documentelor relevante domeniului OMC; crearea şi gestionarea bazei de date privind cadrul juridic de reglementare pertinent domeniului de activitate a fiecărui Centru de Notificare ale OMC; schimbul de informaţii şi colaborarea cu Centrele de Notificare ale OMC ale Membrilor OMC;

Conducătorii autorităţilor publice centrale de specialitate vor desemna cel puţin câte doi colaboratori din cadrul efectivului de muncă a instituţiei la nivel decizional şi tehnic, responsabili de coordonarea problemelor OMC, în particular, de activitatea Centrelor.

Asigurarea financiară a Centrelor de Notificare ale OMC este efectuată din contul şi în limitele bugetului şi personalului scriptic al instituţiilor responsabile.

„INFOTAG” precizează: Moldova este membru OMC din anul 2001.

Infotag
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei

Marti, 18 iunie, 2013

Luni, 17 iunie, 2013

Arhiva: