Surse din cadrul BNM au comunicat pentru InfoMarket că evenimentul, organizat de Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Consiliul Guvernatorilor al Federal Reserve System, se adresează înalţilor oficiali ai autorităţilor de supraveghere bancară din diferite ţări. Anul acesta, participanţii la seminar şi-au centrat discuţiile pe implementarea unui nou set de standarde prudenţiale destinate instituţiilor financiare şi pieţelor, în urma crizelor financiare globale. În special, dezbaterile au vizat provocările aferente şi impactul acestora, gestionarea de către banca centrală a problemelor la băncile cu dificultăţi şi caracterul practic al noilor norme prudenţiale.
Oficialii bancari s-au referit la elementele-cheie ale noilor standarde şi rolul lor în supraveghere, dezvăluind experienţele ţărilor reprezentate. Alte subiecte incluse în agenda seminarului au reflectat recomandări pentru intensificarea şi eficientizarea supravegherii instituţiilor financiare de importanţă sistemică, reglementările privind infrastructura pieţii financiare şi modificările Principiilor de baza pentru supravegherea bancară în contextul Acordului Basel. În cadrul întrunirii, a fost, de asemenea, evidenţiată însemnătatea testului de stres în supravegherea instituţiilor financiare, evoluat de la un instrument pentru estimarea nivelului de risc şi gestionarea capitalului la unul pentru determinarea solidităţii financiare a băncilor şi a stabilităţii financiare, în general.
Vorbitorii au făcut schimb de opinii asupra provocărilor legate de utilizarea rezultatelor testelor de stres, cu privire la suficienţa şi calitatea datelor, capacitatea personalului de a le procesa şi a le implementa, în scopul diminuării pe termen scurt a riscului de lichiditate. Oficialii autorităţilor de supraveghere bancară au mai discutat şi teme de actualitate cu impact la nivel global, cum ar fi: expunerile aferente datoriilor suverane şi cadrul de reglementare al acestora, principiile de supraveghere a conglomeratelor financiare şi perspective sectorului privat determinată de reglementările în sectorul financiar.
InfoMarket