Producătorii vinului de casă ar putea fi obligaţi să declare cantităţile mai mari de 1 tonă, precum şi să achite anumite taxe autorităţilor. Aceste prevederi reies din Programul naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020, prezentat, astăzi, în şedinţa Consiliului naţional coordonator de implementare, transmite MOLDPRES. Andrei Gurin, şef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice, a specificat că un proiect de lege în acest este, în prezent, în proces de elaborare şi că ar putea intra în vigoare pe parcursul anului 2013. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare propune o cantitate-limită de 1000 litri de vin permis pentru consum ce nu va fi declarat. În context, autorităţile locale efectuează recensămîntul suprafeţelor de vii, inclusiv a celor de pe lotul de lîngă casă, a adăugat oficialul. Potrivit lui Gurin, acest lucru este practicat în ţările vitivinicole care au stabilită o anumită cantitate-limită de vin permis pentru consum, în limita a circa 700-800 de litri, restul fiind impozitat. Autorităţile justifică introducerea acestei reglementări prin faptul că în prezent în ţară se consumă cantităţi mari de vin ce nu sînt luate la evidenţă, dar şi drept măsură de diminuare a abuzului de alcool. Conform estimărilor, 60 la sută din consumul de vin din ţară revine vinului produs în condiţii casnice, restul - vinului produs industrial. Republica Moldova se plasează pe primul loc în lume după cantitatea de alcool pur (18,22 litri) consumată de către populaţia adultă pe parcursul unui an, conform unui Raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Datele statistice denotă că 17 la sută dintre adolescenţi consumă băuturi alcoolice permanent, iar numărul crimelor săvîrşite sub influenţa alcoolului este în creştere cu peste 27 la sută, notează MOLDPRES.