Ştirile Moldovei

Agenții economici din Moldova nu vor mai putea obține certificat de persoană juridică și certificat de atribuire a numărului fiscal

16 august 2012, 16:01 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de modificare și completare a unor acte legislative, care au menirea să perfecționeze procesul de înregistrare a persoanelor juridice prin extinderea ghișeului unic de înregistrare. Documentul prevede omiterea din lista documentelor a certificatului de înregistrare a persoanei juridice și certificatul de atribuire a numărului fiscal. Potrivit ministrului Justiției, Oleg Efrim, posibilitatea de înregistrare a persoanei juridice prin intermediul ghișeului unic și existența sistemelor electronice de stat vor permite simplificarea unui șir de proceduri și documente, care sunt solicitate de la agenții economici.

Efrim a menționat că la momentul înregistrării, persoanelor juridice le este atribuit număr de identificare (IDNO), care corespunde numărului lor fiscal. Respectiv, odată cu existența posibilității de identificare a acestora on-line pe site-ul Camerei de Înregistrări, decade necesitatea prezentării variantei scrise a documentelor date. În afară de aceasta, modificările aprobate presupun publicarea în Registrul de stat a persoanelor juridice și a întreprinderilor individuale, care se păstrează la Camera Înregistrării de Stat, în variantă electronică și extinderea volumului informațiilor despre persoanele juridice și a fondatorilor acestora.

InfoMarket
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei - Economie

Vineri, 24 mai, 2013

Joi, 23 mai, 2013

Miercuri, 22 mai, 2013

Marti, 21 mai, 2013

Luni, 20 mai, 2013

Sambata, 18 mai, 2013

Vineri, 17 mai, 2013

Joi, 16 mai, 2013

Marti, 14 mai, 2013

Vineri, 10 mai, 2013

Joi, 9 mai, 2013

Miercuri, 8 mai, 2013

Marti, 7 mai, 2013

Vineri, 3 mai, 2013

Joi, 2 mai, 2013

Arhiva: