Ştirile Moldovei

Lupu – reales, Plahotniuc – avansat

16 iunie 2012, 19:49 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Marian Lupu a fost reales preşedinte al Partidului Democrat (PDM) cu votul unanim al delegaţilor celui de-al VII-a Congres al partidului, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie, transmite Info-Prim Neo. 

Marian Lupu a fost unicul candidat propus la funcţia de preşedinte. „Reformele şi schimbările radicale pe care ni le propunem vor servi drept un bun exemplu pentru clasa politică din ţară. Trebuie să rămână în trecut metodele dictatoriale de management în cadrul partidului. Ne mişcăm în direcţia formării unui partid european veritabil, guvernat în spiritul de echipă şi de stimă reciprocă”, a declarat Marian Lupu, după ce a fost reconfirmat în funcţie. 

Preşedintele reales l-a înaintat pe Vladimir Plahotniuc la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDM şi a menţionat că, mai bine de un an de când acesta este în echipa PDM, a dat dovadă că este cu sufletul şi cu inima pentru dezvoltarea partidului. „Foarte mulţi au încercat să-l atace fiindcă se tem”, a subliniat Marian Lupu. 

Pentru susţinerea lui Vlad Plahotniuc a vorbit Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, care a menţionat că nu l-a cunoscut înainte, dar a demonstrat în timp că a dat dovadă de maturitate politică. 

Vlad Plahotniuc a fost ales în calitate de prim-vicepreşedinte al PDM cu vot unanim. Până în prezent această funcţie a fost vacantă. 

IPN
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei - Politica

Miercuri, 22 mai, 2013

Marti, 21 mai, 2013

Luni, 20 mai, 2013

Sambata, 18 mai, 2013

Vineri, 17 mai, 2013

Joi, 16 mai, 2013

Arhiva: