Ştirile Moldovei

Paşapoartele moldoveneşti ar putea crea discuţii tensionate între Merkel şi Filat

17 august 2012, 10:38 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Cancelarul german Angela Merkel şi premierul Vlad Filat ar putea avea la Chişinău discuţii încordate, din cauza faptului că doi agenţi economici germani ar fi fost prejudiciaţi de autorităţile de la Chişinău. Ziarul Timpul scrie că două companii germane cu renume mondial au fost excluse dintr-o licitaţie pentru editarea paşapoartelor pentru moldoveni. Asta deşi propuneau oferte mai avantajoase decât câştigătorul desemnat de Ministerul Finanţelor.

"Decizia grupului de lucru de a da câştig de cauză unei companii franceze, care a propus o ofertă dezavantajoasă, a nedumerit şi Ambasada Germaniei de la Chişinău, care atrage atenţia că 'licitaţia este un seismograf pentru încrederea statelor membre ale Uniunii Europene în statul de drept al Republicii Moldova, iar de această încredere va depinde calea de mai departe a procesului de liberalizare a vizelor'", afirmă sursa citată.

Mai mult, autorii articolului susţin că, în cazul victoriei uneia dintre firmele germane, paşapoartele moldoveneşti ar fi fost mai ieftine. "Paşapoartele s-ar fi ieftinit şi astfel ar fi avut de câştigat şi cetăţenii Republicii Moldova, care au plătit în van pentru paşapoarte în anii 1996-2006, peste 400 de milioane de lei. (...) Totodată, companiile germaneau fost anunţate că au fost excluse din concurs, fără a li se aduce la cunoştinţă cine este câştigătorul", se mai spune în material.

La ora publicării articolului, Timpul menţionează că Ministerul Finanţelor nu a oferit un răspuns pe marginea acestui caz, iar rezultatul licitaţiei este ascuns.   

Publika
Get Adobe Flash player

Ştirile Moldovei - Politica

Vineri, 24 mai, 2013

Joi, 23 mai, 2013

Miercuri, 22 mai, 2013

Marti, 21 mai, 2013

Luni, 20 mai, 2013

Sambata, 18 mai, 2013

Arhiva: