Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi şedinţa Consiliului de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern. În cadrul şedinţei a fost aprobat un set de amendamente la acorduri semnate de FPM Moldova şi autorităţile publice implicate în implementarea Programului Compact al Corporaţiei Provocările Mileniului. Amendamentele operate au fost determinate de noile condiţii create urmare a derulării activităţilor Compact. Astfel, Acordul cu Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) a fost modificat în scopul excluderii din sarcinile ASD a responsabilităţilor de desfăşurare a achiziţiilor pentru reabilitarea drumului Sărăteni-Soroca, deoarece companiile care vor reconstrui şi cele ce vor supraveghea reabilitarea traseului au fost deja selectate şi contractate. Totodată, Administraţia de Stat a Drumurilor va continua să acorde asistenţă tehnică în managementul proiectului de reabilitare a drumului, elaborarea şi gestionarea graficului activităţilor, elaborarea şi implementarea unui Plan de Asigurare a Calităţii, monitorizarea progresului etc. De asemenea, Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova, i-a informat pe membrii Consiliului de Observatori despre derularea programului de credite pentru investiţii în infrastructura post-recoltare, lansat în octombrie 2011 în cadrul Compact. Potrivit informaţiei, pînă în prezent, în cadrul acestui program au fost acordate credite în valoare totală de circa 3,5 milioane dolari SUA, investite în construcţia depozitelor frigorifice, procurarea utilajului de prelucrare a fructelor şi legumelor etc. Leslie Mccuaig, director rezident de ţară la Corporaţia Provocările Mileniului, a solicitat implicarea activă şi susţinerea deplină din partea membrilor Consiliului de Observatori în implementarea Programului Compact pentru a asigura realizarea cu succes a obiectivelor stabilite pînă în august 2015, cînd expiră termenul de implementare a programului. Prim-ministrul Vlad Filat a apreciat, în cadrul şedinţei, dinamica derulării Programului Compact şi a menţionat că speră ca această experienţă să fie preluată şi multiplicată şi în cadrul altor proiecte. În acelaşi timp, Prim-ministrul a asigurat pe reprezentanţii FPM Moldova şi ai Corporaţiei Provocările Mileniului de suport deplin din partea Consiliului de Observatori în implementarea activităţilor Compact în termen şi eficient. Programul Compact, în valoare de 262 milioane de dolari, finanţat de Guvernul SUA prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului, îşi propune să contribuie, în perioada 2010-2015, la creşterea veniturilor populaţiei din Republica Moldova prin acordarea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii drumurilor, renovarea sistemelor de irigare şi stimularea trecerii la o agricultură performantă.