Trenul nou va circula în zilele impare, iar călătorii încă pot procura bilete la preţurile vechi. Majorarea acestora se va face în viitorul apropiat. În zilele pare, pasagerii se vor putea deplasa cu un alt tren.
MTID precizează că legătura cu oraşul Bender nu este încă asigurată pe motiv că este necesar să fie înlăturate deficienţe de procedură cu Serviciul Vamal şi Poliţia de Frontieră, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor /MTID/.
Trenul va porni din Chişinău la ora 09.15, la gara Bereşti din Ungheni va ajunge la ora 11.12, la gara din Bălţi la ora 12.33, iar la Ocniţa - la ora 14.30.
Trenul modernizat va staţiona numai în centrele raionale. Pentru călătorii din nordul ţării, această cursă va facilita legătura cu trenul Chişinău - Bucureşti - Chişinău.
TV7