Peste 40 de producători apicoli din ţară au expus, astăzi, miere şi produse derivate la Tîrgul Apicol, ediţia a 9-a. Expoziţia-tîrg se va desfăşura în perioada 17-19 august, în scuarul Catedralei "Naşterea Domnului" din capitală, transmite MOLDPRES.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională a Apicultorilor, în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Institutul de Zoologie al AŞM, Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova /MIEPO/ şi Primăria Chişinău.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc la 19 august, cînd este marcată Ziua Apicultorilor, şi va include şi o şedinţă cu preşedinţii asociaţiilor apicultorilor din raioane. De asemenea, va avea loc un concert şi o acţiune de binefacere pentru aproximativ 30 de micuţi din familii sărace şi din orfelinate.
Solicitat de agenţie, Ştefan Condratiuc, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, a opinat că anul curent este unul dificil pentru apicultori, din cauza secetei. În acest sens, Asociaţia contează pe sprijinul autorităţilor, pentru susţinerea selectivă a acelor producători care îşi asigură veniturile din apicultură. În caz contrar, consideră Condratiuc, există riscul de a pierde în jur de 70 la sută din efectivul de albine, pentru că ele nu vor supravieţui din lipsă de hrană în condiţiile în care o singură familie de albine are nevoie de 8 kg de miere pentru a ierna.
Anual, în R. Moldova se produce în medie între 3000-3500 de tone de miere, în timp ce în anul curent acest indicator este estimat la circa 700-800 de tone. În prima jumătate a anului, s-au exportat peste 400 tone de miere, în timp ce în al doilea semestru această cifră ar putea fi de două ori mai redusă. De obicei, pe piaţa internă este livrată aproximativ 30 la sută din mierea recoltată, iar restul se exportă, a adăugat sursa citată.
Potrivit lui Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, din cauza climei nefavorabile, ramura agriculturii în întregime se află într-o situaţie critică. În prezent, Guvernul negociază cu partenerii de dezvoltare în vederea obţinerii unui sprijin financiar, iar dacă această asistenţă va veni, o parte, evident, va reveni apicultorilor, a menţionat oficialul.
Asociaţia Naţională a Apicultorilor din Republica Moldova numără 3 mii de membri, notează MOLDPRES.
Moldpres