• 20.25

Biroul NATO la Chișinău va fi inaugurat mâine: Cine va fi prezent la eveniment

Biroul de legătură NATO la Chişinău va fi inaugurat oficial vineri, 8 decembrie, iar la eveniment va participa și Jens Stoltenberg, secretarul general al organizaţiei de securitate.

Anterior, se menționa că deschiderea Biroului va spori colaborarea bilaterală în domenii precum combaterea ameninţărilor cibernetice, sporirea rezistenţei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă. Totodată, Biroul de legătură NATO va informa cetăţenii despre beneficiile cooperării Republicii Moldova cu organizaţia nord-atlantică.

La începutul anului, preşedintele Igor Dodon insista că deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chişinău nu ar fi de folos majorităţii moldovenilor şi ar crea impedimente în procesul de negocieri privind problema transnistreană.

Biroul de legătură al NATO la Chişinău este deja functional, şefa oficiului fiind prezentă de câteva luni în Republica Moldova. Era programat ca deschiderea oficială să fie făcută mai devreme, dar evenimentul a fost amânat din cauza unor probleme tehnice şi de infrastructură.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult