• 31°
  • 19.8

Candu: Sandu și Năstase urmăresc instaurarea haosului după eșecul în alegeri. Atunci nu vom putea vorbi despre majorări de pensii și salarii

Opoziția de dreapta încearcă să înrădăcineze în societate percepția unor alegeri fraudate ca să justifice scorul mic de la scrutin și mizează pe haos. De acest lucru este convins președintele Parlamentului, vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, care a scos în evidență trucurile folosite de blocul ACUM.

Картинки по запросу andrian candu

”Acest ”bloc al șomerilor”, cărora nu le place să muncească, dar care vor în Parlament, nu vorbesc altceva decât despre faptul că alegerile nu vor fi recunoscute. Înțeleg foarte bine că sunt niște perdanți, că nu vor învinge, și atunci încearcă acum să creeze percepția unor alegeri false. Cu fiecare ocazie ei vorbesc că guvernarea va frauda alegerile, dar niciodată nu au adus probe”, atrage atenția Candu.

Șeful Legislativului a explicat și ce așteptări au Maia Sandu și Andrei Năstase, în condițiile în care PDM continuă să crească, iar votanții blocului ACUM se împuținează.

”Ca să înțeleagă foarte bine și cetățeanul ce înseamnă chemarea opoziției condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase – și anume nerecunoașterea alegerilor. Asta înseamnă că o perioadă îndelungată nu va fi un guvern funcțional și va domina haosul. Asta înseamnă că în Republica Moldova, după o perioadă de stabilitate politică și creștere economică, unde s-au obținut rezultate prin a construi drumuri, a majora pensiile și salarii, urmează o perioadă de haos, în care nu vor putea fi plătite salariile și pensiile, fără să mai vorbind de majorări. Nu va fi guvern, va fi haos”, a punctat Andrian Candu. 

Acesta a atras atenția și asupra cinismului celor pe care i-a numit șefi ai ”blocului șomerilor”, Maia Sandu și Andrei Năstase. 
”Chiar în aceste momente, la București, într-un hotel foarte scump, este organizată o masă rotundă, cu genericul “de la furtul miliardului, la furtul alegerilor”. Evenimentul este organizat de o fundație condusă de un fost consilier al dlui Roșca, de dl. Dungaciu, unde participă liderii ”blocului șomerilor”, denumit blocul ACUM”, a spus Candu.

Președintele Parlamentului a arătat că, potrivit celor mai recente sondaje și analize, guvernarea se bucură de o încredere tot mai mare din partea cetățenilor. ”Cred că vom avea rezultate foarte bune la alegeri. Iată de ce este și interesul nostru ca alegerile să fie libere și corecte, recunoscute de toți. Alegerile sunt un exercițiu al democrației, nu un război al emoțiilor. Îndemn opoziția să nu folosească mesaje și îndemnuri la ură”, a mai declarat Andrian Candu. 

Cu un îndemn către toți candidații a venit și liderul PDM, Vlad Plahotniuc. ”Ca președinte al Partidului Democrat fac un scurt apel către toți candidații înscriși în cursa electorală - să se abțină de la falsuri, provocări și manipulări, să manifeste respect față de toți concurenții electorali și să-i lase pe alegători să decidă liber și să-și exercite dreptul la vot în mod democratic”, a declarat Plahotniuc la un briefing de presă.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult