• 31°
  • 19.8

CNA confirmă neregulile depistate de medicul Mihai Stratulat în raport cu diagnozele false a copiilor

Investigaţiile Centrului Naţional Anticorupţie au confirmat dezvăluirile pediatrului Mihai Stratulat. La sfârşitul lunii iulie, doctorul a declarat că medicii de la spitalul nr.1 de pe Viaduct şi cel de pe strada Serghei Lazo din Capitală stabilesc diagnoze incorecte copiilor. CNA a stabilit că un număr impunător de prescripții au fost false, iar, în aşa mod, directorii instituţiilor medicale încercau să obţină bani suplimentari din partea Casei Naționale de Asigurări în Medicină.

Картинки по запросу stratulat

„Am ridicat mai multe dosare medicale a unor pacienţi diagnosticaţi cu pneumonie şi bronho-pneomonie şi le-am dat Centrului de Medicină Legală pentru expertizare. Rezultatele au arătat că din cel puţin 60 de cazuri, în 19 s-a aplicat un diagnostic greşit, iar pacienţii au fost internaţi şi trataţi de pneumonie greșit.”

CNA a iniţiat un proces penal, dar, deocamdată, nu precizează în baza cărui articol examinează cazul şi dacă sunt persoane cu statut de bănuit sau învinuit. Mihai Stratulat spune că, după dezvăluirile sale, la Spitalul Clinic Municipal nr.1 situaţia s-a schimbat, însă la cel de pe strada Lazo, neregulile persistă. Mai mult, Stratulat afirmă că, în această instituţie, copiii sunt externaţi cu două zile înainte de termenul recomandat.

„Se eliberează acel pat cu două zile mai devreme, ca să fie internat un alt copil, astfel că rulajul la o sută de paturi, care sunt la Spitalul Serghei Lazo este de 200-300 de pacienţi la aceste 100 de paturi.”

Directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1 pentru Copii de pe strada Serghei Lazo, respinge acuzaţiile.

„De unde sunt învinuirile, eu nu ştiu. Fără să cunoşti cum se activează în spital, să faci declaraţii, eu nu ştiu cum se poate aşa ceva, dar îmi pare foarte rău. Ceea ce declară domnul Stratulat nu are nicio dovadă.”

În vara anului 2018, pediatrul Mihai Stratulat a făcut mai multe dezvăluiri pe o reţea de socializare despre cum medicii de la cele două spitale din Chişinău încearcă să-şi mărească numărul de pacienţi prin stabilirea unor diagnoze greșite. Mihai Stratulat candidează la funcţia de deputat pe circumscripţia 26 din Capitală.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult