• 19.32

Companiile autohtone pot concura pentru obținerea titlului de „Marca comercială a anului”

Companiile din R. Moldova pot concura pentru obținerea titlului de „Marca comercială a anului”. Concursul ajuns la cea de-a XVI-a ediție a fost lansat astăzi la Chișinău, iar dosarele pot fi depuse până la 1 aprilie 2019, transmite moldpres.

Concursul „Marca comercială a anului” a fost inițiat în anul 2003 și are drept scop promovarea practicilor de succes în domeniul businessului, familiarizarea consumatorilor cu cele mai bune mărci de pe piața autohtonă, precum și remarcarea celor mai competitive întreprinderi din Republica Moldova.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI), Sergiu Harea a declarat astăzi că pe parcursul anilor 2003-2018 la concurs au participat circa 1400 de mărci comerciale. Anul trecut, la acesta au aplicat circa 120 de companii. Harea a adăugat că de la an la an numărul producătorilor care își înregistrează marca comercială este în creștere, în condițiile în care produsele cu denumire de origine au un preț dublu pe piață față de un produs care nu are o marcă comercială.

Ediția curentă a concursului numără în total 12 nominalizări. Participanții vor concura pentru premiul mare – Mercuriul de Aur, medalii de aur, de argint și de bronz. Companiile participante vor fi apreciate, la prima etapă de mai mulți consumatori, iar la cea de-a doua etapă – de o echipă de experți.

Potrivit directorului general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan, concursul are menirea de a spori competitivitatea și de a promova produsul autohton.

Tot astăzi, a fost lansată și campania de depunere a dosarelor pentru concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”. Acesta este decernat anual, în bază de concurs, pentru rezultate  în domeniul calității precum și pentru aplicarea metodelor eficiente de management al calității.

Câștigătorii concursurilor vor fi premiați la 31 mai curent, la Gala businessului moldovenesc. 

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult