• 16°
  • 20.08

Guvernul a aprobat Conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat „e-Integritate”

Declarațiile de avere și interese personale vor fi depuse online. Lansarea unui sistem electronic de depunere a declarațiilor de avere și interese personale și de verificare a acestora va asigura îmbunătățirea transparenței mecanismului de depunere a declarațiilor, precum și facilitarea procesului de completare și de verificare a acestora, efectuată de Autoritatea Națională de Integritate, potrivit Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat „e-Integritate”, aprobat astăzi de guvern, informează moldpres.

Colectarea anuală a circa o sută de mii de declarații de avere și interese personale pe suport de hârtie implică costuri înalte de digitalizare (scanare), depozitare, manipulare și întreținere anuală, menționează autorii proiectului.

Conceptul tehnic al Sistemului informațional „e-Integritate” propune, în primul rând, o soluție informatică de colectare electronică a declarațiilor și, în al doilea rând, de verificare automatizată a declarațiilor depuse prin reutilizarea surselor de date externe din cadrul registrelor de stat relevante și de gestiune electronică a cazurilor de control al averilor.

„E-Integritate”, creat cu suportul Băncii Mondiale, reprezintă un sistem informațional destinat depunerii, arhivării, verificării și analizării automate a declarațiilor de avere și interese personale, înregistrării interdicțiilor de ocupare a funcțiilor publice sau funcțiilor de demnitate publică și gestiunii ulterioare a acestor înregistrări, precum și facilitării accesului electronic al persoanelor și instituțiilor interesate la informațiile de interes public.

Scopul Sistemului informațional automatizat „e-Integritate” constă în formarea Registrului electronic al subiecților declarării averii și intereselor personale, a Registrului de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, precum și implementarea mecanismelor de depunere a declarațiilor de avere și interese personale, verificării acestora.

Sistemul va utiliza serviciile guvernamentale de platformă MPass, MSign, MLog, MNotify și va fi găzduit de platforma tehnologică guvernamentală MCloud.

Dezvoltarea, funcționarea și implementarea Sistemului informațional automatizat „e-Integritate” va fi asigurată de Autoritatea Națională de Integritate.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult