• 25°
  • 19.75

Icoană făcătoare de minuni, adusă din SUA spre închinarea creștinilor ortodocși din Moldova

Icoana făcătoare de minuni cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici de Shanghai, a fost adusă, ieri, din America spre închinarea creștinilor ortodocși din Moldova. Aceasta a fost întâmpinată la marginea Chişinăului de către un sobor de preoţi şi zeci de credincioşi care au mers într-un marş religios până la Mănăstirea Ciuflea, acolo unde relicva a fost expusă.

"Pentru noi este aşa o mare onoare, căci o aşa o icoană făcătoare de minuni de la care aşteptăm mult ajutor, credinţă multă în familii, aşteptăm să avem doar bucurii în ţara noastră".

Icoana cu părticele din moaște a fost întâmpinată de către un sobor de preoţi, în frunte cu arhimandritul Mănăstirii Ciuflea, Nicolae Roşca.

"El a fost în viaţa lui de monarh al bisericii, a deţinut funcţia de arhipăstor în China, în oraşul Shanghai. A fost o personalitate deosebită în biserica ortodoxă mondială, s-a deosebit prin simplitatea sa şi prin faptul că se împărţea cu ultimul bănuţ cu cel care avea mai mare nevoie", a afirmat preotul Mănăstirii Ciuflea din Capitală, Nicolae Roşca.

Ulterior, soborul de preoţi şi credincioşii a pornit într-un marş religios până la mănăstire. Femeile au purtat în mâini candele şi flori, iar bărbaţii au dus steaguri bisericeşti.

La Mănăstirea Ciuflea a fost oficiată o slujbă la care au participat zeci de credincioși.

"Pentru sănătate, pentru familie ne rugăm, pentru rudele noastre care sunt în viaţă şi aşteaptă de la noi multă milă".

Aducerea icoanei în Chişinău a fost posibilă şi datorită aportului financiar oferit de către moldovenii stabiliţi în Canada. 

"Într-o zi am luat decizia să aducem o părticică din moaşte al sfântului Ioan din Shanghai în Moldova la mănăstirea Ciuflea. Cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir, am pus bani împreună, am găsit un pictor în Rusia care a efectuat comanda icoanei şi astăzi am ajuns aici cu ajutorul Domnului", a menționat moldoveanul stabilit în Canada, Artiom Pogoneţ.

Icoana Sfântul Ierarh Ioan de Shanghai se va afla în incinta lăcaşului sfânt pe parcursul unei luni de zile, ulterior, aceasta va fi preluată de către parohii altor biserici din întreaga ţară.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult