• 19.56

În următoarele zile vremea se va încălzi

Vreme frumoasă şi caldă, conform sezonului, prognozează meteorologii în următoarea perioadă, cu excepţia zilei de mâine, când se aşteaptă ploi şi cer închis, transmite moldpres.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), mâine încă va fi răcoare, cu maxime termice până la 14 grade Celsius, şi ploi pe tot teritoriul ţării, însă de duminică se încălzeşte de-a binelea. Această tendinţă se va menţine în prima jumătate a săptămânii următoare, iar de joi, 21 martie, vremea iarăşi se va răci.

Astfel, conform datelor SHS, în intervalul 17-19 martie, mercurul termometrelor va indica până la 23 grade de căldură, în timpul zilei, şi până la 9 grade Celsius, noaptea. În perioada de referinţă, se aşteaptă cer variabil, preponderent cu soare, însă pe alocuri sunt posibile şi ploi de scurtă durată. 

"Reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă pe teritoriul ţării are loc în medie în intervalul 16-25 martie. În primăverile foarte timpurii, vegetaţia poate fi reluată la sfârşitul lunii februarie, în cele târzii – la mijlocul lunii aprilie. Rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru sunt în general bune (140-160 mm) pe o mare parte a teritoriului, iar în raioanele extreme de sud – satisfăcătoare (125-135 mm). Asemenea rezerve de umezeală asigură creşterea energică a culturilor de toamnă", afirmă surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Obosiţi după perioada de iarnă, toată lumea aşteaptă ca afară să se încălzească definitiv. Or, în acest sens pot fi de folos şi predicţiile populare. Astfel, conform calendarului meteorologic folcloric, dacă veveriţele părăsesc scorburile şi coboară din copac, e semn de vreme calmă şi fără vânt. La fel şi dacă vrăbiile ciripesc tare şi zgomotos – e semn de încălzire. De asemenea, roua de cu seară pe frunze sau iarbă prevesteşte o zi caldă.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult