• 17°
  • 19.55

Medicii au atenţionat pacienţii cronici să fie precauţi odată cu răcirea vremii

Sinopticienii au anunţat că vremea se va răci în următoarele zile, iar medicii au avertizat persoanele cu boli cronice că pot avea de suferit de pe urma schimbărilor climatice, transmite Moldpres.

Fiecare persoană resimte diferit schimbările meteorologice. Potrivit specialiştilor, există persoane meteosensibile, meteoadaptabile şi meteodependente. „Meteosensibilitatea reprezintă amplificarea simptomelor unor boli pe fondul schimbării bruşte a vremii şi afectează una din trei persoane. Meteodependenţa este exprimată prin afectarea echilibrului psihic sub influenţa schimbărilor atmosferice. Meteoadaptabilii sunt cei mai norocoşi din acest punct de vedere, „imuni" la oscilaţiile meteo”, conform unui studiu citat de BBC. 

Medicii, la rândul lor, avertizează ca, la scăderea temperaturilor care se aşteaptă, în mod special să fie prudente persoanele cu maladii ale articulaţiilor, sistemului cardiovascular şi căilor respiratorii. „Este important ca la ieşire din casă să nu fie uitate mănuşile. Dacă este vorba de un efort în aer rece, atunci vor fi necesare câteva minute de încălzire a muşchilor. De asemenea, trebuie urmat cu stricteţe tratamentul prescris de medic. Seara se vor aplica comprese calde pe articulaţiile dureroase, la temperaturi de cel mult 45 de grade Celsius, pentru a nu leza pielea. Pot fi adăugate în apa caldă sau pe pânza umezită două-trei picături de ulei esenţial de măghiran. De asemenea, compresele calde cu infuzie de brânca ursului dezmorţesc încheieturile. Muşchii din vecinătatea articulaţiei se vor masa cu unguente pe bază de tătăneasă sau de gălbenele”, a precizat, solicitat de Moldpres, Sofronie Cicală, medic de familie la un Centru de Sănătate din ţară.

Persoanele care suferă de probleme cardiovasculare trebuie să fie şi mai precaute odată cu răcirea considerabilă a timpului. „Atunci când temperaturile exterioare scad, organismul se adaptează pentru a menţine sângele cald, îngustând arterele. Acest lucru se petrece mai ales la periferie, motiv pentru care persoanele cu circulaţie deficitară suferă din cauza răcirii picioarelor şi mâinilor. În plus, inima va „munci" mai mult pentru a trimite la ţesuturi oxigenul vital. Pentru cei care suferă de boli cardiace, precum cardiopatia ischemică, acest efort suplimentar înseamnă mai multe crize dureroase de angină pectorală, mergând uneori până la infarct miocardic. De aceea bolnavii cardiovasculari nu vor ignora tratamentul lor obişnuit prescris de medic şi vor evita schimbările bruşte de temperaturi”, a afirmat sursa citată.

Frigul atacă şi sistemul respirator. „Rinita, adică inflamarea mucoasei nazale, poate fi provocată şi de scăderile bruşte de temperatură şi de umiditate (din zilele reci, geroase, dar fără precipitaţii). Tot în perioada rece cresc frecvenţa şi severitatea crizelor de astm bronşic. Când e frig, bronhiolele se îngustează, pentru ca aerul rece să intre mai bine în contact cu sângele cald din pereţii acestora. Mai ales dacă persoana respectivă face şi efort fizic, riscă să sufere o criză de astm, pentru că plămânii vor primi mai puţin aer în timpul respiraţiei precipitate. Pentru aceşti pacienţi ar fi indicat în primul rând să evite expunerea la frig şi, bineînţeles, să se menţină de indicaţiile specialistului la care este în evidenţă”, susţine medicul.

Pe lângă remediile medicamentoase, când afară e ger sesizabil, pentru a stimula imunitatea medicii recomandă consumul de alimente bogate în antioxidanţi. Gogoşarii şi varza, puse la murat toamna, acum vor fi la mare căutare pentru că sunt surse importante de vitamina C. Chiar dacă răcirea vremii sporeşte tentaţia pentru alimente bogate în grăsimi, sursă de căldură, sunt de preferat mai degrabă cele sănătoase, precum uleiul de măsline, nucile şi peştele.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat, la mijloc de ianuarie, a anunţat în medie pe ţară temperaturi de până la minus 12 grade Celsius. Astfel, pe 13-14 ianuarie, la nord se aşteaptă plus 1–minus 5 grade, ziua, şi minus 4 –munus 9 grade Celsius, noaptea. În regiunile de centru şi sud, valorile termice vor fi cu câteva grade mai apropiate de “plus”, dar şi în aceste zone frigul va fi resimţit.

Cel mai rece însă va fi la începutul săptămânii următoare, pentru că luni şi marţi termometrele vor indica cele mai scăzute valori, coborând în medie pe ţară până la 0-minus 5 grade, ziua, şi minus 7-12 grade Celsius, noaptea. În iarna curentă, acestea sunt, deocamdată, cele mai scăzute temperaturi. Începând cu 17 ianuarie, vremea se va încălzi, fiind posibile şi precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult