• 22°
  • 18.93

O companie specializată în pregătirea decorațiunilor, sancționată că a prelucrat date personale

O firmă specializată în pregătirea decorațiunilor pentru diferite evenimente a fost acționată în judecată pentru că a prelucrat date cu caracter personal, fiind întocmit în privința sa un proces verbal în temeiul art. 74/1 alin. (2), (3) și (4) din Codul contravențional.

Bizlaw scrie că drept temei a servit sesizarea unui cuplu, care au invocat că a fost încălcate principiile de protecție a datelor cu caracter personal ce vizează copilul lor minor. Mai exact, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a constatat că administratorul a prelucrat datele personale ale copilului, inclusiv ale altor persoane, fără a fi înregistrat în Registrul de evidenţă al operatorilor de date cu caracter personal, contrar prevederilor art. 23 şi 34 alin.(4) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal. S-a constatat că deși părinții au cerut ștergerea informațiilor despre copilul lor de pe pagina de Facebook (banerul ce consemna imaginea copilului (trei poze), data, luna, anul naşterii, ora naşterii, greutatea şi înălţimea), administratorul firmei nu a șters aceste informații.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, administratorul firmei a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzută de art. 74/1 alin. (2), (3), (4) Cod contravențional și potrivit art. 44 alin. (2) Cod contravențional și a fost sancționat cu amendă în mărime de 70 unități convenționale, 3.500 de lei, fără privarea de dreptul de a desfășura activități legate de prelucrarea datelor cu caracter personal.

Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Chișinău avocatul companiei a declarat recurs, în care a menționat că procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 443 alin. (1) lit. a) din Codul contravențional, deoarece nu conținea informația privind ora întocmirii.

Judecând recursul declarat, Curtea de Apel Chişinău a ajuns la concluzia că recursul declarat a fost depus cu omiterea termenului de atac. Prin urmare, instanța nu s-a expus asupra motivelor invocate în recurs or, instanţa de recurs nici nu examinat fondului recursului, deoarece soluţia de respingere a recursului ca depus peste termen sau inadmisibil nu implică o verificare a hotărârii atacate. Prin urmare, recursul a fost respins, iar decizia instanței de fond a fost menținută.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult