• 19.28

Percheziție la Societe Generale în urma scandalului Panama Papers

Sediul central al grupului bancar francez Societe Generale a fost percheziționat marți în cadrul unei anchete preliminare demarată de Parchetul francez pentru "fraudă fiscală agravată" ca urmare a dezvăluirilor din scandalul Panama Papers, a declarat duminică un purtător de cuvânt al băncii, informează Reuters și AFP.

Potrivit unor informații publicate anterior în în cotidianul francez "Le Monde", Societe Generale ocupă poziția a patra în topul băncilor care au creat cele mai multe societăți offshore prin intermediul cabinetului de avocatura panamez Mossack Fonseca, după grupul bancar britanic HSBC și băncile elvețiene UBS și Credit Suisse. 

Purtătorul de cuvânt de la Societe Generale a confirmat că sediul grupului bancar din cartierul La Défense a fost percheziționat de anchetatorii Oficiului central de luptă împotriva infracțiunilor financiare și fiscale. "Numeroase documente, în special informatice au fost sechestrate", a adăugat purtătorul de cuvânt. 

"Le Monde" susține că Societe Generale deține 979 de societăți offshore înființate în paradisuri fiscale cu ajutorul Mossack Fonseca. În replică, grupul Societe Generale, prezent și pe piața din România, subliniază că doar câteva zeci din aceste societăți offshore mai sunt în prezent active și că sunt gestionate într-o manieră "complet transparentă". 

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajați și 32 de milioane de clienți în întreaga lume. În România, BRD — Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă, după totalul activelor. 

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult