• 12°
  • 19.79

Percheziții de amploare în sudul țării

A fost descoperit și desființat un grup criminal organizat, care era implicat în circulația ilegală ale drogurilor, în scop de înstrăinare, în regiunile de sud ale Republicii Moldova, în special în or. Cahul, s. Crihana Veche, r-l Cahul, r-l Taraclia, alte localități, notează noi.md.

Astfel, în cadrul efectuării mai multor percheziții în domiciliile persoanelor bănuite, au fost descoperite și ridicate în jur de 3 (trei) kg de droguri, în special paie de mac, marihuana, metadon, ect., ceea ce prezintă proporții deosebit de mari, totodată și au fost depistate și ridicate atît obiecte predestinate pentru prelucrare a drogurilor, consumarea lor, cît și mijloace speciale de comunicare, folosite la comiterea crimei.

În total au fost stabiliți și reținuți 5 (cinci) membrii a grupării criminale, fața de care la demersul procurorului au fost aplicate măsuri preventive sub forma de arest.

Acțiunile persoanelor reținute cad sub incidența art. 2171 al. (4) lit. b), d) Cod penal, care prevede pedeapsa sub forma de închisoare pe un termen de pînă la 15 ani.

Gruparea criminală a fost documentată pe timp de aproape 5 (cinci) luni, la momentul actual de către procurorii PCCOCS oficiul Sud și ofițerii de investigații ai INI a MAI se întreprind măsuri pentru identificarea și altor persoane, care fac parte din această grupare criminală.

 

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult