• 24°
  • 20.08

Peste 6000 de victime ale violenţei în familie au beneficiat de protecţie din partea statului

În doi ani de când au intrat vigoare noile prevederi legale, referitoare la forma de protecție a victimelor violenţei în familie, poliţia a eliberat peste 6000 de ordine de restricție de urgență. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de presă de Gheorghe Cavcaliuc, şef adjunct al Inspectoratului General de Poliţie (IGP), comunică moldpres.

Potrivit sursei citate, anual, circa 40 de femei își pierd viața ca urmare a acțiunilor violente, iar alte patru femei adoptă comportament suicidal. Zilnic, poliția înregistrează peste 60 de cazuri privind conflictele familiale.

La 16 martie 2017, au intrat în vigoare noile prevederi legale referitoare la forma de protecție a victimelor, prin aplicarea de către poliție a „Ordinului de restricție de urgență”, iar a doua zi o victimă a violenței în familie a și fost plasată sub protecție.

“Aplicarea ordinului de restricție și implementarea acestor reglementări a fost obținută datorită colaborării între societatea civilă și poliție. Astfel, datorită ordinelor de restricţie agresorii sunt înlăturaţi imediat din familie. Este important să putem acorda şi asistență primară psihologică victimelor violenței în familie, iar în acest sens au fost instituite birourile pentru consiliere psihologică din Inspectoratele de poliție din țară. Aceste birouri oferă suport victimelor care necesită restabilirea echilibrului psiho-emoțional”, a opinat Cavcaliuc.

Conform datelor poliţiei naţionale, în 2018 au fost eliberate 3877 ordine de restricție de urgență, dintre care doar 11% au fost încălcate. În prezent, la evidența poliției sunt 4243 de agresori, dintre care 5% sunt femei.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult