• 32°
  • 19.8

Polițiștii au verificat peste 100 de localuri de agrement din capitală. Au împărțit amenzi de peste 400 de mii de lei

Peste 100 de localuri de agrement, baruri și cafenele din municipiul Chișinău au fost verificate de oamenii legii. Polițiștii au depistat numeroase încălcări cum ar fi tulburarea liniștii publice, cazuri de huliganism, consum de droguri și băuturi alcoolice în spații publice. Suma amezilor aplicate este de peste 400 de mii de lei.

În total, polițiștii au depistat 464 de cazuri în care a fost încălcată legislația. Oamenii legii au depistat și câteva cazuri în care au fost încălcate regulile de deținere, port, transport, folosire și aplicare a armei individuale și munițiilor aferente.

În timpul acțiunilor desfășurate de polițiști au fost depistat și reținute 39 de persoane aflate în căutare dintre care 24 erau în urmărire penală.

Persoanele agresive și care nu s-au supus cerințelor legale a polițiștilor au fost escortate la Inspectoratele de Poliție, pentru documentare.

Totodată, polițiștii au organizat și desfășurat activităţi în scopul depistării persoanelor ce practică vagabondajul, cerșetori, fiind verificate construcţiile nefinisate sau subsoluri și duse discuții profilatice cu aceștia.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult