• 32°
  • 20.52

Procuratura Generală: Numărul infracţiunilor cu caracter sexual creşte alarmant

Fiecare al cincilea condamnat din ţară îşi ispăşeşte pedeapsa pentru abuzuri sexuale. Statisticile Procuraturii Generale arată că, în anul 2018, în Republica Moldova au fost comise 611 infracţiuni cu caracter sexual. În acelaşi răstimp, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare.

Procuratura Generală anunţă, într-un comunicat de presă, că monitorizează şi orientează procurorii să trateze cu mare atenţie aceste cazuri, asigurând respectarea dreptului persoanelor la viaţă şi libertate, mai ales din perspectiva activităţilor specifice şi a condiţiilor speciale pe care le comportă cauzele din categoria dată. 

În acelaşi comunicat se mai spune că şi Curtea Europeană indică asupra faptului că statele au obligaţia de a adopta dispoziţii de drept penal care să sancţioneze eficient şi real abuzul sexual şi să le aplice în practică prin intermediul unei anchete penale urmate de trimiterea în judecată, care să aibă caracter efectiv.
 
De asemenea, în fiecare caz de viol, procurorii pledează pentru privarea agresorilor de libertate, solicitând, în instanţă, condamnarea acestora la pedepse maxime, prevăzute de legislaţia naţională şi în acord cu doctrinele CtEDO. 
 
În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult