• 13°
  • 19.17

Patriarhul “JOC”-ului a împlinit 85 de ani

Vladimir Curbet, Artist al Poporului din R.

Moldova, Artist al Poporului din URSS, Laureat al Premiului de Stat, cavaler al „Ordinului Republicii”, a împlinit astăzi 85 de ani.

În 1958, Vladimir Curbet a devenit director artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului numit ulterior Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”, iar în 1969 a fondat pe lângă Ansamblul „Joc” Studioul Coregrafic, aducându-şi contribuţia şi în domeniul pedagogiei.

Cu Ansamblul „Joc” Vladimir Curbet a montat suite şi dansuri populare, dansuri folclorice, spectacole populare, tablouri coregrafice: „Brâul”, „Bătuta”, „Crăiţele”, „Voiniceasca”, „Haiduceasca”, „Moldoveneasca”, „Căluşarii”, „Nunta moldovenească”, „Suita din Carpaţi” şi altele.

Maestrul de balet Vladimir Curbet a prezentat cu Ansamblul „Joc” 10 mii de spectacole în peste 70 de ţări. Ansamblul „Joc”, condus de Vladimir Curbet” a fost distins cu diplome și medalii la numeroase festivaluri internaționale.

Vladimir Curbet a cercetat şi valorificat tradiţii, datini, obiceiuri, dansuri, muzică şi port popular. A cules peste 3500 de cântece, doine, balade din toate genurile folclorice. Ca autor, după cum scrie Moldpres, a semnat volumele: „La gura unei peşteri de comori”, „Tot cu cântecul mă mângîi”, „La vatra jocului străbun”, „Ţara horelor şi a doinelor”, „Valori perene româneşti” etc.

În 2013, lui Vladimir Curbet i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală – Medalia de Aur pentru Creativitate.

Vladimir Curbet s-a născut pe 5 decembrie 1930 la Susleni, judeţul Orhei.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult