• 19.57

Scrisoare a Ministerului Finanțelor către instituțiile statului: Finanțarea se va efectua doar pentru cheltuielile cele mai necesare

Finanțarea de la bugetul de stat pentru instituțiile statului se va efectua doar pentru cheltuielile cele mai necesare, care asigură funcționalitatea instituțiilor bugetare, în rest, cheltuielile ce țin de procurări, reparații și investiții urmează să fie suspendate atât la componenta de bază, cât și la componentele mijloace speciale și fonduri speciale.

Asta prevede o scrisoare trimisă de către Ministerul Finanțelor către instituțiile de stat. Informația a fost confirmată pentru realitatea.md de către serviciul de presă al Ministerului Finanțelor.

„După cum este cunoscut, partenerii externi de dezvoltare ai Republicii Moldova condiționează acordarea suportului bugetar extern (sub formă de grant sau împrumut), care este prevăzut în Legea bugetului de stat pe anul 2015, cu existența unui program de colaborare între Guvernul Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional. Luând în considerare lipsa, până la momentul actual, a unui asemenea program, în anul curent nu va avea loc debursarea granturilor și împrumuturilor pentru suport bugetar sectorial, în sumă totală de circa 1,4 miliarde de lei“, scrie în scrisoare.

Totodată, se menționează că întru evitarea unor blocaje financiare, generate de neplățile în sectorul bugetar, procedurile de achiziții pe aceste tipuri de cheltuieli urmează să fie stopate.

Realitatea.md menționează că, astăzi, și premierul interimar, Natalia Gherman, a cerut în cadrul ședinței Guvernului ca instituțiile statului să suspende temporar angajarea de noi cheltuieli în domeniul investiţiilor şi achiziţiilor de mărfuri şi servicii.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult