Acasă / știri

Sezonul BEMOL Regions Cup 2012 a luat start

Sezonul BEMOL REGIONS CUP a fost oficial deschis ieri, 9 mai 2012. Primul meci a fost jucat pe malul stâng al Nistrului, în oraşul Dubăsari.

Meciul care a dat start campionatului de fotbal pentru amatori a fost disputat între echipele “Energetic Dubăsari” (r-nul Dubăsari) şi echipa Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene (USPEE) Chişinău. La meciul de debut s-au adunat peste 100 de persoane care au venit să-şi susţină echipa favorită. În pauza dintre reprize, Ambasadorul Bunăvoinţei al companiei BEMOL, Dr. h.c. Wolfgang Lerke, a ţinut un discurs în cadrul căruia a urat tuturor atât un meci frumos, cât şi un sezon de fotbal cât mai captivant.

“Lupta” între cele două echipe s-a încheiat cu scorul 1:0 în favoarea echipei din Chişinău – FC USPEE. La sfârşitul meciului, cei mai buni jucători din ambele echipe au fost premiaţi pentru efortul depus. Aceştia au fost: Nicolae Ţurcan (FC USPEE) şi Ion Dîrul (“Energetic Dubăsari”).

Şi spectatorii au avut parte de premii: participanţii la tombolă care au ghicit scorul meciului, sau au fost aproape de rezultatul final au avut posibilitatea să câştige premii din partea companiei BEMOL.

Anul acesta în cadrul BEMOL REGIONS CUP participă 24 de echipe. Următorul meci va avea loc la sfârşitul lunii Mai. Pentru informaţie nouă cât şi datele meciurilor ce urmează, accesaţi regulat site-ul BEMOL. 

bemol.md

Mai mult știri