Acasă / știri

Şoferii de microbuze riscă amenzi de până la 50 de mii de lei

 

Şoferii de microbuze care nu vor elibera bilete pasagerilor riscă amenzi între 10 şi 50 de mii lei. Potrivit ministrului finanţelor, Veaceslav Negruţa, biletele sunt documente de strictă evidenţă, care confirmă beneficierea de serviciul respectiv, transmite Info-Prim Neo.

„Mai întâi trebuie să le dăm posibilitate şoferilor să se gândească cum pot ei să dea bilet pentru călătorie pasagerilor, având în vedere că trebuie să se concentreze exclusiv la trafic. Eventual, cum s-a spus, poate e cazul să fie angajată o persoană care se va ocupa nemijlocit cu lucrul acesta sau poate că bilete se vor da la îmbarcare, dar lucrul acesta trebuie făcut neapăratˮ, a spus Veaceslav Negruţa.

Amenzile vor fi aplicate de îndată ce vor fi soluţionate probleme tehnice legate de eliberarea biletelor de călătorie. „Şi aceste amenzi trebuie aplicate faţă de toţi, indiferent daca şoferul este proprietarul microbuzului sau îl arendează de la proprietar. Orice excepţie duce la neplăceri şi interpretări nedorite în societate, dar uneori şi la mari nenorociriˮ, a conchis ministrul.

 

IPN

Mai mult știri