• 32°
  • 20.52

Vameșii și polițiștii au depistat mai multe mașini ce au depășit termenul de aflare în Moldova

Un număr de opt autoturisme înmatriculate în străinătate, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării noastre, au fost depistate și reținute în cadrul unei ample operațiuni, desfășurată astăzi de către echipele mobile ale Serviciului Vamal, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare. Conducătorii auto au fost amendați și obligați să-și scoată vehiculele din țară, transmite moldpres.md.

Conform prevederilor legale, termenul maxim de aflare pe teritoriul țării noastre a unui vehicul cu numere străine constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Datele Serviciului Vamal relevă că doar în primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 859 de sesizări privind încălcarea termenului maxim admis, iar numărul autoturismelor vizate este și mai mare.

Pe un termen mai mare de 180 de zile se pot afla doar autoturismele introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate și care dețin permis de conducere în țara în care își au domiciliul. Totuși, după expirarea acestui termen, conducătorii respectivelor autoturisme trebuie să achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul țării noastre, dar care să nu depășească 3 ani de la data plasării acestuia în regim de admitere temporară.

Încălcarea respectivelor termene atrage după sine o amendă de până la 4 500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. 

Totodată, Serviciul Vamal a reiterat atenționarea în adresa cetățenilor de a nu accepta trecerea hotarului la volanul mașinii unei alte persoane, deoarece aceștia riscă să devină victimele unei scheme de fraudare. Astfel, persoanele care acceptă să introducă în țara noastră, în baza unei procuri, mașini care aparțin, în realitate, altor persoane, riscă să fie sancționați cu amenzi de până la 4 500 de lei sau chiar să achite contravaloarea acestora, în cazul în care vehiculul a fost dezasamblat. Totodată, aceștia nu mai pot intra cu o altă mașină, pe motiv că figurează deja una pe numele lor.

Pe parcursul zilei de ieri, oamenii legii au reținut șase persoane, printre care și angajați vamali, care radiau din baza de date mașinile cu numere de înmatriculare străine contra unor sume de bani. 

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult