• 19.56

VESTE BUNĂ! Medicii rezidenți se pot bucura deja de majorări de salariu

Medicii rezidenți de la Spitalul Clinic Republican se bucură deja de majorările de salariu. Potrivit lor, creşterea lefurilor îi vor motiva pe tineri să rămână în sistem şi nu vor mai fi nevoiți să plece la muncă în străinătate. Reforma salarizării a intrat în vigoare în 1 decembrie și prevede lefuri mai mari pentru aproximativ 200 de mii de bugetari din toate domeniile.

Sergiu Patrinică este medic rezident în anul doi la Spitalul Clinic Republican. Până la implementarea reformei, tânărul ridica o leafă de 1 800 de lei. Acum, el primeşte 4 800 de lei sau de aproape trei ori mai mult. 

”Sper că în continuare medicii noștri rezidenți vor rămâne în țară și nu vor pleca. Având în vedere că deja e mult mai bine, decât era”, a spus Sergiu Patrinică, medic rezident.

Și acestă tânără se bucură de majorare. Leafa ei a crescut cu 500 de lei. 

”Totuși, pentru noi înseamnă foarte mult, pentru că se simte că cât de cât putem să ne întreținem din salariul nostru”, a zis Ovana Baeșca, medic rezident.

”Salarizarea asta care a fost ridicată, în ultimii ani, de la 800 până la 5200 e un fel de investiție în tineretul nostru pentru ziua de mâine”, a zis Victor Cojocaru, șeful Catedrei Anestezie și Terapie intensivă.

Conform reformei salarizării, niciun bugetar nu va primi o leafă mai mică de două mii de lei. De asemenea, salariul niciunui angajat din sectorul public nu ar trebui să scadă. În unele cazuri, ce-i drept justificate, unii angajaţi au primit mai puţini bani pe card. Această rezidentă, de pildă, s-a plâns pe Facebook că a primit un salariu de 1400 de lei, în loc de 5200 cât aştepta. De vină pentru această situaţie a fost însă chiar ea, pentru că nu a prezentat la timp unele acte necesare. Tânăra a recunoscut că a greşit. 

”Era o eroare. Faptul că noi nu știam că trebuia să aducem tabelul de pontaj până pe 15 decembrie. Deci, neinformarea ar fi cauza la toată situația creată”, a spus Alina Tașnic, medic rezident.

Directorul Spitalului Clinic Republican afirmă că rezidenta se va alege cu o mustrare aspră, pentru denigrarea instituției și pentru dezinformarea publică. Totodată, Anatol Ciubotaru a precizat că fiecare rezident care muncește mult și nu lipsește de la lucru, primește un salariu decent. 

”Probabil unii rezidenți, în loc de medicină, fac politică. Toți au primit salariul de 5200 de lei. Sunt rezidenți, nu mulți, cred că 10 la sută care au salariu și de șapte mii, opt mii, 12 mii, 13 mii au. Cei care vor să câștige bani, fac gărzi și primesc salariu”, a zis Anatol Ciubotaru, directorul Spitalului Clinic Republican.

Pentru a clarifica nelămuririle şi nemulţumirile legate de salarii, Ministerul Finanțelor a instituit o linie fierbinte unde oamenii pot suna la numărul 0 80 00 15 25. Creşterea lefurilor în acest an a costat bugetul de stat 1,3 miliarde de lei.

Mai multe noutăţi
Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult