Bloguri

Alexandru LebedevNu am bani

27 iunie 2012, 11:08 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Alexandru Lebedev

Alexandru Lebedev

"Eu nu zic să vă duceți mâine în Australia, v-aș sugera să începeți cu Criuleni sau Ialoveni sau Ocnița, așa de dragul unei călătorii la Ocnița"

Uneori mă trezesc și nu am bani. În buzunar banii care îi am îmi mai ajung lei să mă plimb în microbuz vreo 2 zile. Și realizez că pe o scală mai mare a timpului noi nu prea ținem minte ce am făcut cu banii aceea.

Și nu contează ce faci că la sfârșit de lună aștepți salariul să-ți actualizezi bugetul.

Așa m-am gândit la un principiu: dacă toți vorbesc că ceea ce facem ar trebui să monetizăm în bani, ce ar fi dacă am încerca cât mai mult banii să-i monetizăm în amintiri?

Eu dacă vă întreb ce ați făcut în aprilie 2008 sau ianuarie 2010, câți își vor aduce aminte deodată?

Dar dacă ați da ultimii bani pe care îi aveți pe o călătorie, pe ceva care la sigur că va rămâne acolo, pentru că de multe ori terminarea bugetului e ceea ce colorează amintirile și poveștile de apoi. De câte ori ați auzit povești care începeau cu fraza: "Și nouă nu ne rămăseseră aproape deloc bani, dar noi ..."?

Pentră că am observat atunci când îți iei riscul pentru aventură te scoate din zona de confort, te face să încerci lucruri pe care niciodată nu credeai că le vei încerca, și te face să vezi oamenii mai buni, cum se spunea într-un film, te face mai humble.

Hotelurile de 5 stele e o nimica toată, iaca să dormi noaptea sub toate stelele, iaca asta îi ceva.

Eu când eram mic și trăiam la țară, acolo era un magazinaș care era cel mai popular din vale. Se numea Luminița. O dată pe când am intrat în magazin să-mi cumpăr de pe ultimii 25 bani o gumă de mestecat Titanic, un domn i-a zis vânzătoarei: "Iaca dați-i și băiețelului ista o înghețată din partea mea". Amintirea asta m-a făcut să fiu ulterior mai bun dar și să mai fiu în pielea băiețelului de mai multe ori.

În 2010, pe când mă pregăteam să mă duc din Nebraska în California, am găsit un bilet la Rockconcert în Kansas City, și ca să-mi cumpăr biletul trebuia să cheltuiesc 20% din bugetul meu mic pentru California. Am riscat, mi l-am luat și acum am două luni care mereu mi le aduc aminte cu drag: martie și mai 2010. Asta chiar dacă a trebuit să mănânc sample-uri din magazine, sau să dorm într-o anumită gara din L.A.

Iar din oamenii care m-au ajutat chiar dacă nu aveau pentru ce să o facă, se numără familiile Coordsen și Rokseth, Jason din Singapore, Salmon din Finlanda, Caro din Argentina, Yulia din Ucraina, Corina din Moldova sau Adrian din Polonia.

Haidem la Ocnița

Eu nu am bani, dar știu că cel puțin la vârsta care o am, banii mei se transformă în amintiri. Și zic că e bine să ai bani, nu e bine ca banii să fie sfârșitul lanțului trofic. Poate că pe urmă voi avea alte priorități, alte responsabilități, și lucrurile le voi privi altfel. Iar ceea ce trăiesc din faptul că încă mă simt student, am buzunarele goale și cheltuiesc banii aiurea, mă va face să văd lumea altfel.

Pentru că atunci când vrei te duci, iar la consecințe te gândești pe urmă. Eu nu vreau să zic că am mai vrut să mă duc în Cosmos și acum vreau tot acolo. Pentru că acum dacă mă gândesc pe axa timpului și mă întreabă cineva ce am făcut într-un anumit an, sau anumită lună, mie îmi vine în cap un oraș, niște oameni și precis un transport public. Eu nu zic să vă duceți mâine în Australia, v-aș sugera să începeți cu Criuleni sau Ialoveni sau Ocnița, așa de dragul unei călătorii la Ocnița.

Pentru că așa cum zicea și Irina Kaiser, te duci, vezi, pe urmă like a boss stai fără bani.

Cu drag, Alexandru Lebedev.

Get Adobe Flash player

Bloguri - All in Moldova

Arhiva: