Bloguri

Tudor CojocariuÎi profă de treabă, ne lasă să copiem

4 iulie 2012, 9:00 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Tudor  Cojocariu

Tudor Cojocariu

Dar mai departe? Elevii se obișnuiesc să li se aducă totul pe tavă din banii părinților și a statului, profesorii își pierd credibilitatea în fața elevilor și părinților, funcționarii cer din ce în ce mai multă mită, iar părinții își cumpără iluzia că investesc în dezvoltarea copiilor lor. Și uite așa, ne mințim cu toții unii pe alții.

Prima experiență pe care încă o mai văd în fața ochilor, legată de probele din liceu, ține de examenul de absolvire a gimnaziului. Vorbesc despre acel "examen de capacitate", al cărui miză era să iau o notă mare pentru a mă putea poziționa în "pole-position" atunci când voi alege profilul și clasa în care urma să-mi văd de liceu în următorii 3 ani. Din păcate, nu rețin mare lucru din primul examen sau cum s-o mai fi numit el pe atunci. Nici măcar emoții nu mai știu dacă am avut. Probabil că am avut, copil fiind și fără a ști că totul e o mare făcătură.

Examenul din clasa a IX-a a decurs altfel decât mă așteptam. Adică a fost mai multă vorbăraie decât am fi crezut că se permite, am primit  fițuicile colective mai repede decât ne așteptam și am ascultat mai mult Zdob și Zdub în timpul examenului decât ne imaginam. Cu excepția primelor 2 elemente, examenul a trecut cu bine. Sigur, am putea spune că și așa a trecut cu bine, dat fiind că fiecare și-a luat nota de care avea nevoie, dar mă tem că acel "bine" n-ar mai fi unul universal, ci unul egoist, corupt și hâd. Examenele în RM sunt întruchiparea acelui mioritic "să fie bine la toată lumea": elevilor pentru că au de unde copia, profesorilor pentru că au front de lucru remunerat cu un adaos considerabil, funcționarilor din comisii/direcții/secții/ și alte structuri dubioase, pentru că și-au satisfăcut viciul de a primi bunuri care nu le aparțin, iar părinții pentru că și-au luat de o grijă privind viitorul copiilor lor (sau cel puțin așa au ei impresia în acel moment). Până aici, toate bune și frumoase. Dar mai departe? Elevii se obișnuiesc să li se aducă totul pe tavă din banii părinților și a statului, profesorii își pierd credibilitatea în fața elevilor și părinților, funcționarii cer din ce în ce mai multă mită, iar părinții își cumpără iluzia că investesc în dezvoltarea copiilor lor. Și uite așa, ne mințim cu toții unii pe alții.

Eu știu ce înseamnă să ai emoții pentru rezultatele unor examene, fie acestea examene de gimnaziu, teze sau BAC. Și au fost examene pentru care eram pregătit suficient de bine, precum au fost altele pentru care nu am învățat destul, fie din lipsă de concentrare, fie din lipsă de interes, fie din lipsă de voință. Dar tot aveam nevoie de o notă suficient de mare încât să nu rămân pe dinafara "bugetului". Iar pentru asta am fost obișnuit să trag tare, să obțin nota de care am nevoie pentru a putea merge mai departe, iar părinții să suporte cheltuieli minime. Și am învățat, am tras de mine și am obținut mereu notele de care aveam nevoie.

Și totuși, de unde acest reflex de a te asigura că ceea ce ai tu de gând să pui pe foaie coincide cu ceea ce e scris pe fițuici? E simplu: din afară, din acea certitudine că lucrările nu vor fi apreciate în dependență de valoarea lor, ci în funcție de conținutul lor tipizat, standardizat. O fi un apanaj al "umanistului din mine" care ar fi putut urma profilul real în baza mediei luate în clasa a IX-a, dar nu a fost interesat de o asemenea desfasurare a evenimentelor. Nu știu. Ceea ce știu, însă, este că dacă unui elev i se induce credința că lucrările vor fi apreciate cu mai multă imaginație, că admiterea în universități se va face în baza unor probe relevante și curate, că școala așa cum o știe el, chiar folosește la ceva și nu în ultimul rând, că dacă va copia, va pica automat examenul, acesta nu va mai copia.

Și totuși, la ce ne putem aștepta de la terapia de șoc aplicată de către ministrul Șleahtițchi și colegii săi? De la bun început trebuie să precizez că sunt mai mult de acord cu ce a făcut acesta, decât împotrivă. Sigur, există unele "găuri procedurale" grave, dar care țin mai curând de lipsa de etică a unor ofițeri, de lipsa de profesionalism a profesorilor, de unele deficiențe de comunicare ale ministerului etc. Ceea ce e clar este însă că toți avem de suferit de pe urma sistemului putred (de la premier citire) în care funcționăm de zeci de ani, iar ceea cu ce vom rămâne este un moment de referință în istoria modernă a sistemului educațional moldovenesc. Elevii își vor aminti că uneori nici banii părinților nu te scapă când copiezi, profesorii își vor aminti că se pot face de râs dacă iau bani străini și ilegali, funcționarii își vor aminti că riscă amenzi sau pușcărie, iar părinții își vor aminti că ceea ce seamănă, aia le crește. Sigur, toate aceste schimbări au un preț, fie acesta "stresul" copilașilor inocenți și fragili, fie timpul pierdut de aceiași copilași inocenți și fragili în așteptarea examenului de la anul, fie șocul dramatic suferit de întregul mediu funcționăresc și profesoral, care vor lua în sfârșit în calcul posibilitatea de a trăi doar din salariu, ca și ceilalți contribuabili, să zicem... din mediul privat. Și mă rog și sper ca prețul să nu fie prea mare pentru unii moldoveni, iar copiii noștri să nu se mai bazeze ca noi pe uzualul "îi profă de treabă, ne lasă să copiem". 

Sursa: www.TudorCojocariu.eu

Get Adobe Flash player

Bloguri - All in Moldova

Arhiva: