Bloguri

Vitalie CojocariSponsor, cumpar suflete

21 august 2012, 9:52 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Vitalie Cojocari

Vitalie Cojocari

oare în Moldova sponsorizarea nu înseamnă vânzare şi cumpărare de suflete?

Moldova este o ţară săracă - un adevăr incontestabil, practic o axiomă. Paradoxal, dar în această sărăcie lucie au început să apară fel de fel de sponsorizări şi premieri băbănoase. Okey, e bine că se dau bani. Doar că am o întrebare, care este scopul acestor "sponsorizări"? Ca să nu fiu acuzat de vorbăraie multă, iată câteva exemple.

Cel mai temut "hoţ în lege" al Republicii Moldova, Karamalak, zis şi Bulgaru, care este viu, nevătămat şi... în afara puşcăriei, deşi este cel mai căutat "infractor" moldovean, a sponsorizat/premiat recent sportivii ce ne-au adus medalii de bronz de la Jocurile Olimpice. Karamalak le-a dat nişte amărâte de Aveo - poate o fi criză în lumea "interlopilor" şi nu a avut bani de maşini mai de "Doamne ajută!" De altfel, în acest caz ipocrizia moldovenească a ţâşnit din nou ca un havuz. Imediat au apărut cei care s-au întrebat ce drept au avut halterofilii să ia maşinile donate de un cetăţean "certat cu legea"? Alţii, moralişti impecabili şi bastioane al corectitudinii, au ţipat isterici că ei n-ar fi trebuit să accepte un cadou de la cineva care "a distrus familii", "a terorizat oameni". Ei bine, stimabililor, în ţara în care campionii se antrenează cu haltere rupte, să accepţi cadouri de la "bandiţi" este un păcat mic, micuţ, insignifiant în comparaţie cu atitudinea păcătoasă a autorităţilor faţă de sportivi. Probabil, că Michael Phelps nu ar accepta niciodată un Bentley de la un interlop notoriu, dar noi nu suntem în State. La noi lumea sare să-i certe pe sportivi, deşi strigător la cer este altceva: "festivitatea de premiere" a avut loc în prezenţa autorităţilor moldoveneşti, reprezentanţi ai Guvernului. Cu alte cuvinte, totul s-a petrecut sub "josnicul" patronaj (în acest caz nici vorbă de înaltul patronaj) al guvernului, poate al premierului Filat, reprezentat de viceministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, care a asistat la ceremonie. Nebunie totală! Cum să te asociezi cu cineva pe care îl cauţi sub mări, munţi şi în gaură de şarpe? Ce fel de autoritate mai eşti dacă intri în cârdăşie cu "bandiţii" pe care, cică, îi vânezi zi şi noapte? Avea oare dreptate Voronin când zicea că "Bratvaua" va ieşi la lumină odată cu venirea la putere a Alianţei? În fine, pe mine mă chinuie altă întrebare? Care este scopul "sponsorului" Karamalak? Spălarea imaginii de proscris, să demonstreze că este bogat şi filantrop, revenirea în ţară călare pe un cal alb sau din toate câte oleacă?

Să mai luăm un caz de sponsorizare/premiere: recent s-a anunţat lista celor care urmează să primească aşa numitul premiu de stat pentru nuş'ce merite cu care au contribuit la cultura, civilizaţia mondială. O mizerie mai comunistă să tot cauţi. Unu, criteriile de selectare sunt neclare, superficiale şi neconvingătoare. Doi, să afirmi că aceşti moldoveni au contribuit la cultura mondială este ca şi cum ai premia un ţânţar pentru că i-a pus piedică unui elefant. Trei, am parcurs lista şi, ca toată lumea, m-am crucit în dreptul numelui Valeriu Pasat. Ăsta ce caută aici? Ăsta va primi 100 de mii de lei? Băi, guvernule nerod cu totul, domnule Filat, aţi pierdut ruşinea, simpla şi minunata ruşine moldovenească? Nu-l detest pe Pasat pentru avioane - cel puţin a reuşit să le vândă, ăştia de astăzi vor reuşi performanţa să le dea la fiare vechi. Îl detest pentru campania electorală manipulatorie în care a implicat religia. Fuuuuuuu! Deci, mizeria asta de premiu este o cheltuială aiuristică de bani. Nu faceţi drumurile decât atunci când vine câte un barosan din UE, SUA. Nu măriţi salarii, pensii decât înainte de alegeri, dar aveţi bani de premii? Mare meşteşug de tâmpenie. Apropo, toţi i-au sărit în cap lui Constantin Tănase - se află şi el pe listă. Staţi bre, dar voi aţi auzit ce are de zis omul? Eu nu, deaceea nu am ce să-i reproşez. Deşi cred că este printre puţinii care merită premiul, sunt de părere că ESTE OBLIGAT să-l refuze! Nu de alta, dar îşi pune numele la grea încercare alăturându-l atâtora "valori" moldoveneşti... Dar mai este ceva important de zis: cei de pe listă sunt dacă nu oameni extrem de bogaţi, cel puţin au o viaţă tare îndestulătoare. Aşa că 100 de mii de lei este un mizilic pentru situaţia lor economică. Cred că banii se pot duce cu mult folos în altă direcţie. Sunt multe găuri de acoperit în Moldova şi o sărăcie atât de mare, încât 100 de mii de lei vor fi un cadou ceresc pentru o şcoală, pentru un spital. De ce naiba să arunci cu sute de mii de lei când - iertaţi-mi franceza - nu te poţi căca de foame? Aşadar, ce scop urmăreşte guvernul care îi unge pe nişte şmecheri de tagma lui Juravschi cu premii "bănoase"? Îşi răsplăteşte favoriţii, plăteşte poliţe electorale, închide voci critice sau pur şi simplu cheltuieşte bani aiurea? Oricum ai întoarce-o: MARE MIZERIE premiul acesta!

Apropo de înalte patronaje. Începe în curând un eveniment numit pompos "redescoperă Moldova". Afacerea este patronată înalt de premierul Filat. Nu comentez intenţia. E lăudabilă. Aştept rezultatele ca să vorbesc despre eficienţa unei acţiuni în care câţiva bloggeri vor redescoperi ţărişoara. Deşi pe mulţi dintre cei care participă la eveniment îi respect sau poate îi respectam pentru verticalitate şi curajul de a fi sinceri, vreau să comentez câteva lucruri extrem de importante, care se înscriu în sponsorizările "urât mirositoare" despre care vorbesc în acest articol. Aşadar, unul dintre sponsori este KIA! Amintiţi-vă de poliţistul umilit de un mare grangur de la KIA. Grangurul - membru al partidului domnului Filat, parcase maşina, blocase un şofer şi i se fâlfâia de prezenţa jurnaliştilor sau a reprezentantului ordinii publice. În acele momente bloggerii organizaseră o campanie pe internet de ostracizare a KIA Moldova. Astăzi, însă, bloggerii se vor da cu maşina sau cu maşinile companiei pentru a redescoperi Moldova. Ce memorie scurtă au unii - de la incident nu au trecut nici patru luni. Ce s-a întâmplat după mizeria din faţa KIA? Nişte poliţişti rutieraşi au fost daţi afară, iar scârba de grangur KIA şi-a cerut scuze printr-un text amărât trimis redacţiilor. Scuzele nu se cer aşa, stimabile, printr-un textuleţ... Eu aşteptam să iasă într-o conferinţă de presă, să-i văd ochii când spune că a greşit! Oricum, ce mai contează? Totul a fost dat uitării. Acum KIA redescoperă Moldova. Minunat spirit de solidaritate şi consecvenţă la bloggerii moldoveni! Aştept să văd articole critice la adresa KIA. Aştept să văd cum aţi descoperit că Moldova, deşi are locuri frumoase, este dată uitării în special de domnul Vlad Filat! Hm, sunt naiv! Dar să ne întrebăm ce urmăreşte sponsorul KIA? Ce urmăreşte înaltul patronator Vlad Filat? Să-şi spele imaginile şifonate? Să închidă voci critice? Greu de zis. Cert este că în Moldova unii au bloguri, iar alţii au bloggeri. În final să vă mai întreb ceva: oare în Moldova sponsorizarea nu înseamnă vânzare şi cumpărare de suflete?

Get Adobe Flash player

Bloguri - All in Moldova

Arhiva: