Dumitru HioaraAcasă, dar nu prea

"Am uitat cum e să văd oamenii purtând haine de marcă în drum spre brutărie, cum conduc mașini care le consumă jumătate de venit, iar apoi aceleași persoane se plâng pe prețuri de carburanți, cum își fac griji toți ce va spune vecinul, colegul sau ruda."

Am auzit de atâtea ori oamenii vorbind despre dorul de casă, despre revenire şi despre tot ce urmează încât mă întrebam cum va fi şi în cazul meu. Recent am revenit acasă după un an peste hotare, niciodată nu am fost plecat atât. Mi se făcuse dor, dor de prieteni, de familie, de casă, de oraş, de oameni. Vroiam acasă, vroiam să revin, iar faptul că stau doar un pic, face din această mini vacanţă o perioadă de savurat.

Lăsând sentimentele la o parte, bucuria de a-mi revedea persoanele dragi, am avut parte și de un șoc. Oamenii tind să uite detaliile, iar eu nu sunt o excepție. Sunt vinovat, am uitat ce sunt alea drumuri "made in Moldova", cum e să auzi înjurături la fiecare pas pe drumuri, cum e să vezi lumea deprimată și cum arată orașul dincolo de traseul de sosire al Angelăi Merkel. Sună pesimist, iar unii sunt sigur că vor spune că văd doar lucrurile negative, dar așa sunteu, prefer să atrag atenția asupra problemelor, pentru că anume ele trebuie soluționate. E dureros să vezi la fiecare pas lumea vorbind de plecarea de aici, e dureros să vezi că lumea e nemulțumită și nu vede perspective frumoase. Îmi pare rău că guvernarea de acum îngroapă consistent și insistent speranțele oamenilor, speranțe născute abia 3 ani înurmă. PR-ul guvernanților e frumos, e foarte inteligent să faci din orice chestier măruntă o victorie demnă de a fi trâmbițată la toate posturile TV vasale… Dar nu asta contează, nu low-costul, nu schimbarea miniștrilor, nu venirea cancelarului. Contează cum trăiește lumea, iar la acest capitol suntem aproape de zero. La știri e secetă pentru că au plecat craii de la răsărit la odihnă și nu mai sunt știri cu ce perle au mai aruncat pe la conferințe de presă. De parcă totul se limitează la declarațiile lor, dar asta e, așa e la noi, contează ce spune șeful, nu ceea ce se face. Jurnaliștii se plictisesc, pentrucă nu au despre ce scrie. Să facă o investigație? Cum, dar dacă ating vreun cumătru de-al unui cumătru?

Priveam știrile din Moldova zilnic, consideram că simt pulsul Patriei, dar vă pot spune că atunci când revii după atât timp te simți lovit de un ciocan în moalele capului.

Mi-a fostdor de casă, dar,să fiu sincer, atunci când ieși pe străzi și vezi sărăcia care stă alături de această fățărnicie ieftină a oamenilor pe jeepuri în cluburi cu fițe, îți vine să pui mâinele în cap. Am uitat cum e să văd oamenii purtând haine de marcă în drum spre brutărie, cum conduc mașini care le consumă jumătate de venit, iar apoi aceleași persoane se plâng pe prețuri de carburanți, cum își fac griji toți ceva spune vecinul, colegul sau ruda. Atunci când vezi zi de zi tineri murind pe drumurile țării, știri cu crime oribile sau tot maimulte centre comerciale la fiecare pas îți pui întrebarea firească: încotro ne îndreptăm?

dahioara.blogspot.com